Early Game Ventures investește 1,5 milioane euro în marketplace-ul de locuri de muncă YOX

Early Game Ventures anunță o nouă investiție de tip seed în start-upul YOX, care promite să revoluționeze piața locurilor de muncă pentru joburile de tip blue-collar, cu ajutorul AI.  Runda, în valoare de 1,5 milioane euro, va permite start-upului să se extindă internațional.

„În angajările de oameni pentru joburile din linia întâi (frontline) se manifestă un fenomen aparte: oamenii sunt frustrați că nu găsesc locuri de muncă pentru că nimeni nu îi contactează, iar angajatorii se plâng că nu există candidați. Dar problema reală nu este lipsa oamenilor, ci faptul că niciuna dintre părți nu are informații complete. Ambiția noastră este să oferim vaccinul care să rezolve ineficiențele structurale din piața recrutării, nu doar să le optimizeze”, a declarat Martin Dimitrov, cofondator și CEO al Yox.

În realitate, oamenii aplică la întâmplare la anunțuri de joburi, iar angajatorii primesc sute de candidați necalificați. În același timp, inteligența artificială promite să remodeleze munca pentru 174 de milioane de oameni în următorii 5 ani.

Sectoare precum ospitalitatea și divertismentul vor continua să se bazeze pe experiența umană, majoritatea activităților rămânând în responsabilitatea oamenilor, ceea ce generează o nevoie pe termen lung pentru găsirea în timp real a resursei umane potrivite.

Potrivit datelor furnizate de Yox, locurile de muncă de tip frontline reprezintă peste 60% din forța de muncă globală și au loc aproximativ 40 de milioane de angajări pe an doar în Marea Britanie și SUA, iar un cetățean își schimbă, în medie, locul de muncă de 3–4 ori pe an.

În prezent, majoritatea instrumentelor de recrutare sunt construite în jurul problemei sau se concentrează doar pe o singură parte a procesului de angajare, consideră compania.

Având o experiență extinsă în infrastructuri guvernamentale de mari dimensiuni și în tehnologii bazate pe hărți, YOX a construit o infrastructură geo-localizată complexă care ia în calcul peste 200 de criterii precum locație, transport, salarii, ture, ore de lucru pentru a ghida candidații în procesul de angajare printr-o conversație simplă, bazată pe voce.

Forța de muncă de pe linia întâi este o piață de peste 100 miliarde de dolari, cu probleme tot mai acute pe măsură ce economia se contractă, modelele de migrație se schimbă, iar generația Z intră pe piața muncii cu așteptări diferite.

„YOX ne-a atras atenția din prima clipă. Nu pentru că erau singurii care încercau să rezolve problema sistemică a pieței forței de muncă de tip blue-collar. Am văzut și alte start-upuri încercând. Ci pentru că soluția lor era, în sfârșit, cea corectă”, a spus Cristian Munteanu, Managing Partner al EGV.

Citește și

spot_img

Alte știri din aceeași rubrică

spot_img