DNSC spune că hackerii au atacat CECCAR

Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) a fost atacat de hackeri, a transmis Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC).

„DNSC avertizează asupra unei campanii active de phishing în care atacatorii trimit emailuri frauduloase ce par a proveni de la organizații oficiale sau companii cunoscute din domeniul financiar-contabil”.

Atacatorii au sustras și utilizat ilegal un cont de LinkedIn asociat CECCAR, prin intermediul căruia au fost transmise mesaje spam către parteneri și invitați internaționali ai Congresului.

Totodată, au fost identificate tentative de promovare a unor site-uri false care imită surse legitime și care încearcă să compromită imaginea organizației și a evenimentului.

De altfel, ultimul trimestru al anului 2024 a fost marcat de o intensificare a atacurilor cibernetice care au vizat în mod specific firmele și angajații din domeniul contabil.

aceste atacuri, orchestrate prin email-uri de tip phishing, au fost caracterizate de o complexitate crescută și o abilitate de a exploata vulnerabilitățile umane, transformându-se într-o provocare semnificativă pentru acest sector, potrivit raportului de activitate al DNSC pentru 2024.

Pentru a face față acestei provocări, Directoratul a colaborat, anul trecut, cu multiple companii din domeniul contabil în scopul de a lansa campanii de informare.

Campaniile derulate au avut drept scop educarea angajaților în recunoașterea semnelor unui email de tip phishing și implementarea unor bune practici pentru a preveni compromiterea datelor.

„Protejarea datelor și a echipamentelor este o responsabilitate comună. Detectarea și raportarea rapidă a tentativelor de infectare cu ransomware contribuie la reziliența întregului ecosistem digital”

Citește și

spot_img

Alte știri din aceeași rubrică

spot_img