Deși Microsoft mizează puternic pe Copilot ca asistent AI pentru mediul de afaceri, realitatea din companii arată un tablou diferit: mulți angajați continuă să folosească ChatGPT, modelul dezvoltat de OpenAI, în ciuda investițiilor semnificative în Copilot.
Potrivit unei investigații Bloomberg, companii mari precum Amgen au achiziționat planuri extinse pentru Microsoft Copilot, în cazul de față, pentru 20.000 de utilizatori. La peste un an distanță, angajații continuă să se bazeze pe ChatGPT. Explicația pare simplă: familiaritatea. Mulți dintre aceștia au testat ChatGPT în mod individual, acasă, înainte ca Microsoft să lanseze propriul produs în sfera corporatistă.
Deși Copilot este alimentat de modelele OpenAI și oferă funcționalități similare, de la sumarizarea informațiilor și redactarea de emailuri până la generarea de imagini și analiza de date, avantajul de început al ChatGPT pare greu de recuperat. La nivel global, ChatGPT raportează aproape 800 de milioane de utilizatori activi săptămânal și peste 3 milioane de conturi business plătitoare. În schimb, Copilot s-a plafonat la circa 20 de milioane de utilizatori pe săptămână de mai bine de un an.
Timp de decenii, Microsoft și-a folosit poziția dominantă în mediul enterprise pentru a-și impune produsele, mizând pe compatibilitatea cu sistemul de operare Windows ca principal atu comercial. Dar această strategie pare să-și fi pierdut din eficiență. Deși au încheiat contracte valoroase cu giganți precum Volkswagen, Accenture sau Barclays – fiecare cu sute de mii de conturi achiziționate – Microsoft constată că rata reală de utilizare rămâne scăzută, iar companiile trebuie să-și convingă activ angajații să folosească produsul.
„Ne așteptam ca Microsoft să domine segmentul enterprise al asistenților AI, datorită relațiilor solide cu departamentele IT corporatiste. Însă, când Copilot a ajuns efectiv pe piață, majoritatea angajaților deja foloseau ChatGPT în mod curent”, afirmă surse citate în raport.
Pe fundalul acestei bătălii pentru supremația AI în mediul profesional, Microsoft se confruntă și cu dificultăți interne. Gigantul tehnologic a anunțat concedierea a circa 6.000–7.000 de angajați la nivel global, reprezentând aproape 3% din totalul forței de muncă, o continuare a valului de disponibilizări început în urmă cu doi ani, când 10.000 de posturi au fost eliminate.
Pentru moment, ChatGPT pare să fi câștigat terenul în birourile moderne nu printr-o campanie agresivă, ci printr-o adopție naturală din partea utilizatorilor individuali. Familiaritatea cu platforma, combinată cu o interfață intuitivă și un ecosistem în continuă extindere, a transformat ChatGPT într-un instrument aproape omniprezent, inclusiv în mediile unde Copilot ar fi trebuit să strălucească.