Meta va închide, începând de luni, 15 decembrie, aplicația Facebook Messenger pentru anumite dispozitive, decizie care afectează utilizatorii de Microsoft Windows și Apple Mac. Măsura înseamnă că aplicația dedicată Messenger pentru desktop nu va mai putea fi utilizată, însă conversațiile nu vor fi pierdute, dacă sunt îndeplinite anumite condiții.
Compania care deține Facebook, Instagram și WhatsApp a anunțat că aplicația Messenger pentru Windows și Mac este „scoasă din uz”.
După 15 decembrie, utilizatorii nu se vor mai putea autentifica în aplicația desktop și vor fi redirecționați automat către Facebook desktop app (în cazul Windows) sau către site-ul Facebook, pe Mac, pentru a continua conversațiile.
Messenger rămâne accesibil prin intermediul aplicației Facebook, al site-ului Messenger sau direct prin Facebook.com, atât pe desktop, cât și pe alte platforme.
Ce se întâmplă cu istoricul conversațiilor?
Meta precizează că istoricul conversațiilor va fi salvat, cu condiția ca funcția de „secure storage” (stocare securizată) să fie activată.
Utilizatorii pot verifica acest lucru accesând profilul personal – secțiunea „Privacy & safety” – „End-to-end encrypted chats” – „Message storage”, unde trebuie verificat dacă opțiunea „Turn on secure storage” este activă.
Compania recomandă utilizatorilor care nu au activată stocarea securizată să o pornească și să își seteze un cod PIN din aplicația desktop, înainte de a face tranziția către versiunea web. Odată mutați pe Facebook.com, istoricul conversațiilor va fi disponibil pe toate platformele, potrivit Meta.
Decizia face parte dintr-un proces mai amplu de simplificare a aplicațiilor și de concentrare a funcționalităților Messenger în ecosistemul web și în aplicația principală Facebook.

