Cel puțin 16 proiecte de centre de date, în valoare totală de 64 miliarde de dolari, au fost blocate sau amânate pe fondul opoziției tot mai puternice din partea comunităților locale din SUA, arată un nou studiu.
Potrivit datelor colectate de Data Center Watch, locuitori și politicieni din șapte state au oprit sau au întârziat astfel de proiecte.
În West Valley, Arizona, compania Tract și-a retras planurile pentru un proiect de 14 miliarde de dolari după ce autoritățile locale au refuzat schimbarea destinației terenului. Ulterior, Tract a anunțat un proiect similar în orașul Buckeye, unde dezvoltarea continuă.
În Peculiar (Missouri) și Chesterton (Indiana), locuitorii și oficialii locali au blocat și ei proiecte de miliarde de dolari.
În total, studiul arată că șase dezvoltări au fost complet oprite din mai 2024 până în prezent. Reacția negativă a întârziat alte 10 proiecte, inclusiv două aparținând Amazon.
Nouă dintre cazurile documentate, blocări sau întârzieri ale proiectelor, s-au înregistrat în Virginia, considerată capitala mondială a centrelor de date, potrivit firmei de cercetare.
Autorii studiului au constatat și o opoziție tot mai vizibilă față de aceste proiecte gigantice: aproximativ 55% dintre republicani și 45% dintre democrați din districtele cu mari centre de date au luat poziție publică împotrivă.
„Această rezistență transpartinică contrazice așteptările și reprezintă un rar punct de convergență în politica de infrastructură”, au notat autorii.
Raportul arată și că subiectul centrelor de date devine un factor din ce în ce mai prezent în politica locală. Pe măsură ce costurile energiei cresc, iar discuțiile despre accesibilitate se intensifică, tot mai mulți candidați și aleși își exprimă poziția față de aceste proiecte.
Centrele de date pot crește prețul energiei pentru locuitorii din zonele apropiate, iar acesta este un motiv de opoziție frecvent. Printre alte preocupări se numără poluarea fonică și presiunea asupra resurselor locale.
Cercetătorii consideră că opoziția față de proiectele din Virginia oferă un indiciu clar despre direcția în care se îndreaptă restul țării.
„Viitorul arată ca Virginia”, au scris aceștia, adăugând că statul a devenit centrul național al mișcărilor civice împotriva centrelor de date, cu 42 de grupuri active care cer încetinirea, oprirea sau reglementarea mai strictă a dezvoltărilor acestor proiecte.
Autorii notează și că politicieni din toate nivelurile administrației din Virginia își asumă tot mai des poziții privind centrele de date, iar măsuri de limitare a dezvoltării sunt deja propuse atât local, cât și la nivel de stat.
„Pe măsură ce dezvoltarea de centre de date se accelerează în alte regiuni ale țării, este probabil ca opoziția locală să urmeze modelul din Virginia”, conform stdiului.

