Comisia Europeană (CE) se află în discuții cu opt dintre cei mai importanți investitori din Europa pentru a-i implica într-un fond menit să sprijine companiile europene care dezvoltă tehnologii esențiale.
Reprezentanți ai acestor investitori privați s-au aflat marți la Bruxelles pentru a discuta despre participarea lor.
Fondul, aflat în pregătire încă din primăvară, va combina bani europeni cu investiții private pentru a acoperi lipsa de finanțare în stadiile avansate pentru start-upurile europene din tehnologie prin achiziționarea de participații în companii din domenii precum inteligența artificială, tehnologia cuantică sau semiconductoarele.
Valoarea fondului ar putea varia între 3 și 5 miliarde de euro, în funcție de contribuțiile investitorilor.
Investitorii invitați să participe la întâlnirea cu Comisia sunt compania daneză Novo Holdings, fondul danez de investiții și exporturi (Export and Investment Fund of Denmark), grupul spaniol CriteriaCaixa și banca Santander, banca italiană Intesa Sanpaolo, fondul olandez de pensii APG Asset Management, grupul suedez Wallenberg Investments și Banca Poloneză de Dezvoltare Gospodarstwa Krajowego.
Fondul se va concentra pe „tehnologii strategice și esențiale”, inclusiv materiale avansate, energie curată, inteligență artificială, semiconductori, tehnologie cuantică, robotică, spațiu și tehnologii medicale.
Comisia dorește să abordeze problema companiilor europene care întâmpină dificultăți în a se extinde pe piață. Multe dintre acestea apelează la investitori din SUA sau din alte regiuni pentru finanțare în faza de creștere, după care își mută sediul în afara Europei.
Scopul fondului este ca start-upurile care au trecut de rundele inițiale de finanțare să poată „accesa capital pentru extindere, păstrându-și totodată sediul central și activitățile principale în Europa”, se menționează în document.
Inițiativa urmează unui program anterior prin care Comisia a investit direct în companii prin Fondul Consiliului European pentru Inovare (EIC Fund). Investițiile prin EIC sunt limitate la 30 milioane de euro, în timp ce noul fond ar urma să investească sume de cel puțin 100 milioane de euro.
Lansarea fondului este planificată pentru luna aprilie 2026, iar alți investitori ar putea să se alăture ulterior.
În noiembrie, Comisia intenționează să înceapă procesul de selecție a unui consultant de investiții, care ar trebui finalizat până în ianuarie anul viitor, potrivit documentului de planificare.

