Viitorul firmelor deep tech în Europa depinde în mare măsură de schimbarea strategiilor de investiții, deoarece modelele tradiționale de finanțare nu sunt adaptate pentru a susține angajamentele financiare pe termen lung necesare pentru inovație. În Europa există un paradox: deși se face o cercetare științifică avansată, concentrarea pe comercializarea rapidă și pe obiective imediate împiedică valorificarea completă a potențialului deep tech.
Conform unui raport al Boston Consulting Group, sectorul deep tech (care include tehnologii precum calculatoarele cuantice, ingineria genetică, vehiculele autonome și imprimarea 3D) ar putea ajunge la o valoare globală de aproximativ 9,3 trilioane de euro până în 2030.
Această sumă echivalează cu aproape jumătate din PIB-ul cumulat al celor 27 de state membre ale Uniunii Europene, evidențiind o oportunitate economică majoră pentru Europa, într-un domeniu în care încă este semnificativ în urmă față de alte regiuni.
Chiar dacă start-upurile aduc un aport important, sectorul încă rămâne în urma SUA și Asiei în ceea ce privește transformarea descoperirilor științifice în produse și tehnologii disponibile pe piață.
Pentru a menține o industrie competitivă, Europa trebuie să dezvolte tehnologii precum inteligența artificială, robotica, biologia sintetică și calculul cuantic, care stau la baza deep tech-ului.
Aceste tehnologii nu sunt doar profitabile, ci pot transforma lumea. Dar, niciuna dintre aceste realizări nu este posibilă fără investiții pe termen lung în știință, inginerie și design.
Start-upurile axate pe aplicații SaaS cu implementare rapidă sau aplicații consumer se pot comercializa rapid și atrag investiții timpurii.
Deep tech-ul este diferit: există o „vale a morții” cauzată de cicluri lungi de cercetare și dezvoltare, costuri inițiale ridicate și o nevoie de toleranță la risc mai mare decât în proiectele tradiționale de software.
Ce modele noi de finanțare funcționează și cum încep să prindă teren în Europa?
Această analiză explorează oportunitatea reală a Europei de a valorifica deep tech-ul și de a-și recâștiga cota de piață pierdută, în loc să lase start-upurile să migreze către ecosisteme financiare mature precum SUA, Asia sau Israel.
Start-upurile software tradiționale urmează de obicei un ciclu de finanțare familiar: strâng o sumă de bani pentru 10 ani, folosesc capitalul în 3-5 ani și urmăresc exit-uri profitabile în 5-7 ani. Ele definesc succesul prin creștere rapidă, scalabilitate și cerințe relativ mici de capital.
Deep tech-ul nu poate funcționa în acest model financiar tradițional. Start-upurile din acest domeniu necesită cicluri de dezvoltare care depășesc adesea un deceniu.
Reglementările din industrii precum sănătatea, energia și aerospațială impun multiple certificări și teste pentru validarea capabilităților avansate.
Aici investitorii generaliști pătrund rareori, din cauza nevoii de capital alocat pe termene lungi.
Majoritatea companiilor deep tech trebuie să depășească praguri industriale și geografice specifice. De exemplu, o firmă aerospațială franceză poate să nu aibă infrastructura necesară să profite de finanțarea tradițională în modul în care o face un gigant aerian american.
Modelele tradiționale de investiții prezintă mai multe obstacole pentru companiile deep tech.
Presiunea pentru rezultate vizibile îi determină pe antreprenori să se orienteze către proiecte comerciale mai imediate, părăsind deep tech-ul.
VC-urile tradiționale adesea nu au expertiza necesară pentru a evalua corect proiectele complexe.
Europa dispune de fonduri mai mici pentru a susține costurile mari pe termen lung.
Există o „vale a morții” în deep tech care acoperă finanțarea cercetării și dezvoltării din fonduri publice insuficiente. Investitorii europeni tind să fie reticenți față de riscuri din cauza stigmatului eșecului.
Fragmentarea industriei, cu multiple piețe, reglementări și birocrație, încetinește finanțarea, iar finanțarea externă intervine în rundele târzii, dar cu consecința mutării tehnologiei în alte țări.
Un alt punct dureros în deep tech este dependența de educație. Un lider de start-up tradițional are în medie 2-3 ani de studii superioare, pe când deep tech-ul cere 5-7 ani, din cauza complexității.
De altfel, 81% dintre fondatorii din deep tech consideră că investitorii europeni nu au cunoștințele necesare pentru a înțelege detaliile proiectelor lor.
Pur și simplu nu există suficienți bani disponibili
Un fond european care administrează 150 milioane de euro poate face câteva investiții de 10-15 milioane euro, dar nu e suficient pentru a construi proiecte complexe.
Această nepotrivire între finanțarea VC tradițională și deep tech în Europa produce o subfinanțare sistemică, blocarea start-upurilor și pierderea inovațiilor care ar putea schimba lumea.
Există o tradiție ca marii jucători externi precum Amazon, Facebook sau Microsoft să recruteze talente europene pentru echipele lor de cercetare, ceea ce încetinește progresul deep tech-ului european.
Problema nepotrivirii finanțării nu este teoretică, există multe exemple reale de eșecuri care au făcut Europa să piardă oportunități deep tech în fața competitorilor internaționali.
De exemplu, Prophesee din Franța, care produce senzori neuromorfici pentru mașini, a strâns 126 milioane de euro în mai multe runde, dar în octombrie 2024 a intrat în insolvență după ce nu a mai putut obține finanțare suplimentară, în ciuda recunoașterii tehnice.
Mycorena din Suedia, care promitea proteine pe bază de miceliu, a intrat în faliment după eșecul de a atrage finanțare și a fost vândută pe nimic.
Blickfeld din Germania, lider în LiDAR pentru vehicule autonome, a strâns 68 milioane de euro, inclusiv 15 milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții, însă a intrat în insolvență în 2024 din cauza că nu a avut venituri suficiente pentru a-și finanța investițiile pe termen lung.
Alte exemple includ MaaS Global din Finlanda, care a consumat capital fără un model sustenabil, și Northvolt din Suedia, care a avut probleme financiare cu toate că avea finanțări din mai multe surse.
Modelul este același: finanțarea dispare exact când nevoile cresc, iar investitorii cer exit-uri înainte ca cercetarea și dezvoltarea să finalizeze soluția.
Finanțarea publică întârzie, iar ambiția tehnică este sacrificată pe termen scurt.
Pentru ca Europa să profite de deep tech, schimbarea trebuie să fie rapidă și sunt necesare modele noi de finanțare care să răspundă nevoilor sectorului.
Dar, fragmentarea industriei lasă goluri de infrastructură în țările europene.
Concentrarea unor sectoare în anumite țări adâncește aceste discrepanțe. Progresul este încurajator, dar este nevoie de o acoperire geografică echilibrată.
Soluțiile financiare cu adevărat inovatoare lipsesc aproape complet în deep tech-ul european
Până în 2022, niciun startup deep tech european nu a folosit cu succes împrumuturile garantate prin proprietate intelectuală, acorduri de pre-achiziție R&D, finanțare bazată pe venituri sau angajamente avansate de piață.
Aceste modele ajută, dar încă nu rezolvă provocările legate de scalare, dezvoltare și combaterea riscurilor.
Dominanța modelelor tradiționale există pentru că granturile, equity-ul și schemele hibride nu pot compensa incertitudinea reglementărilor, lipsa de experiență instituțională și aversiunea față de risc.
Drept urmare, Europa rămâne în urmă până când inovația financiară va trece de la teorie la practică. Vestea bună este că această adaptare se întâmplă deja în alte părți ale lumii, oferind un model de urmat.
SUA și Israelul transformă deep tech în succes operațional folosind instrumente financiare practice și care sunt adaptate tehnologiei pe care o finanțează.
Europa poate învăța din aceste succese. Cu finanțare flexibilă care acceptă cicluri lungi de dezvoltare și reduce riscurile eșecului, continentul poate progresa mai mult.
Dacă Europa vrea să aibă un rol important în deep tech, trebuie să se schimbe, dar pașii mici nu vor fi suficienți.
Capitalul insuficient, cu fonduri axate pe cicluri scurte și exit-uri rapide, trebuie înlocuit cu modele noi.
Este nevoie de fonduri „evergreen” pan-europene, vehicule pentru creștere și platforme public-privat.
Fondurile sunt prea mici, iar inovația financiară lipsește.
Pentru asta, Europa are nevoie de proiecte pilot bine mediatizate, care să testeze modele creative precum finanțarea garantată cu proprietate intelectuală sau modele hibride nedilutive.
Dacă se stimulează colaborarea și co-investițiile, se poate reduce fragmentarea și se pot armoniza reglementările.
Sunt necesare acțiuni curajoase pentru a simplifica birocrația și a dezvolta talente de investiții tehnice care să susțină atât VC-urile, cât și start-upurile deep tech.
Cultura trebuie schimbată, iar ecosistemul investițional trebuie să se adapteze urgent pentru a debloca potențialul sectorului.
Europa are o comunitate științifică de top și un mediu vibrant de start-upuri.
Pentru a asigura succesul și a împiedica proiectele promițătoare să plece în străinătate, este nevoie de acțiune directă pentru a scala deep tech-ul și a rezolva lacunele structurale de finanțare.
Modelul clasic de venture capital nu se potrivește deep tech-ului.
Deși apar modele noi și inițiative regionale, piesele critice lipsesc, mai ales în finanțarea etapelor târzii și inovația financiară.
Europa trebuie să profite de acest moment crucial dar acest lucru necesită efort comun al factorilor de decizie, investitorilor și fondatorilor pentru a transforma teoria în succes concret.
