Europa se înarmează din nou iar start-upurile din domeniul tehnologiei de apărare profită din plin. În primele șase luni din 2025, aceste companii au atras investiții de aproape 1 miliard de dolari, depășind deja totalul întregului an 2024 (605 milioane de dolari), arată datele Dealroom.
Germania domină clar scena, atrăgând 90% din totalul finanțărilor, adică 881 milioane de dolari.
Care sunt start-upurile care au atras finanțări
Cel mai important beneficiat este Helsing, un start-up din München care, în iunie, a primit o investiție de 600 milioane de euro, cea mai mare rundă de finanțare din Europa anul acesta.
Fondurile au venit de la firma de investiții Prima Materia, condusă de Daniel Ek, fondatorul Spotify. În urma acestei investiții, Helsing a ajuns să fie evaluată la 12 miliarde de euro, devenind astfel una dintre cele mai valoroase companii private de pe continent.
Fondată în 2021, Helsing dezvoltă software cu inteligență artificială pentru armament, vehicule și strategii militare.
Tehnologia sa este deja folosită în simulări de luptă, război electronic pentru avioane și drone folosite pe frontul din Ucraina. În plus, compania a anunțat recent că va construi o flotă de submarine de recunoaștere autonome.
Într-un test recent, agentul AI al Helsing, Centaur, a reușit să piloteze un avion de luptă Saab Gripen E.
Tot din Germania vine și al doilea cel mai finanțat startup, Quantum Systems, care a strâns 160 milioane de euro și a fost evaluat la peste 1 miliard de dolari.
Firma produce drone electrice autonome cu AI, utile atât în armată, cât și în agricultură, energie sau misiuni de salvare.
ARX Robotics, o altă companie germană din apropiere de München, a obținut în aprilie 31 milioane de euro.
Roboții lor autonomi se mișcă pe șenile și pot fi echipați cu radare, sisteme de deminare sau tărgi pentru transportul răniților.
Cel mai mare model poate căra până la 500 kilograme, inclusiv echipamente militare sau soldați răniți. ARX plănuiește să construiască și o fabrică nouă în Marea Britanie, în urma unei investiții de 45 milioane de lire.
Printre celelalte investiții notabile din domeniu se numără Skyral, din Marea Britanie, care a atras 20 milioane de dolari.
Fondată de Nick Blair, fiul fostului premier Tony Blair, compania dezvoltă tehnologii de simulare militară pentru armata britanică și NATO.
Tot în Germania, Swarm Biotactics a strâns 10 milioane de euro pentru dezvoltarea unor sisteme biorobotice neobișnuite: gândaci reali echipați cu senzori, care pot fi controlați de la distanță pentru a colecta date din zone greu accesibile.
