Activitatea crescută a Soarelui pune sub presiune constelațiile de sateliți aflați pe orbita joasă a Pământului, inclusiv rețeaua Starlink operată de SpaceX. Potrivit unui studiu recent, ciclul solar în desfășurare – al 25-lea de la începutul înregistrărilor – accelerează reintrarea în atmosferă a sateliților, afectând durata lor de viață și provocând incertitudini tot mai mari privind momentul și locul prăbușirii.
Studiul a analizat datele de reintrare în atmosferă pentru 523 de sateliți Starlink, care s-au întors pe Pământ între 2020 și 2024, în plină ascensiune a activității solare. Cercetătorii au utilizat elemente orbitale în format TLE (Two-Line Element) pentru a determina altitudinea și viteza sateliților, observând o corelație clară: cu cât activitatea geomagnetică este mai intensă, cu atât orbita sateliților scade mai rapid, ceea ce duce la reintrări mai frecvente și mai rapide în atmosferă.
Cifre care confirmă efectul solar
Conform concluziilor, în condiții de activitate geomagnetică redusă, un satelit aflat la o altitudine de aproximativ 280 km reintră în atmosferă în medie în 16 zile. Dacă activitatea este moderată, timpul scade la 12 zile, iar în cazul unei activități intense, reintrarea are loc în doar 7 zile. Această accelerare a procesului este cauzată de creșterea frecării (dragului) atmosferice, intensificată de expansiunea termică a atmosferei superioare în timpul furtunilor geomagnetice.
Pe lângă reducerea duratei de viață, aceste fenomene cresc și eroarea de predicție a momentului de reintrare. Cu cât activitatea solară este mai mare, cu atât este mai greu de anticipat când și unde un satelit va cădea. Această incertitudine poate ridica riscuri reale pentru sol, mai ales dacă fragmentele nu se dezintegrează complet în atmosferă.
Pentru operatori precum SpaceX, care gestionează mii de sateliți Starlink, efectele acestui fenomen sunt semnificative. Accelerarea reintrărilor înseamnă înlocuiri mai frecvente de echipamente, costuri operaționale mai mari și o presiune sporită asupra infrastructurii de lansare. Mai mult, dificultățile în estimarea punctului de impact sporesc responsabilitatea companiilor față de siguranța publică.
Pe de altă parte, există și o parte pozitivă: sateliții care nu mai funcționează, sau cei considerați „deşeuri orbitale”, ajung mai repede să părăsească orbita, reducând riscul de coliziuni cu alte obiecte active și contribuind la curățarea naturală a spațiului apropiat de Pământ.
Numărul de sateliți în orbita joasă a Pământului a crescut exponențial în ultimii cinci ani, în paralel cu cea mai intensă perioadă de activitate solară din istoria recentă. Această suprapunere creează un mediu orbital imprevizibil, în care monitorizarea precisă și predicțiile riguroase devin mai importante ca oricând.
Cercetătorii atrag atenția că momentul este unic din punct de vedere științific, oferind ocazia de a studia în profunzime efectele activității solare asupra dinamicii sateliților artificiali. Pe măsură ce ne apropiem de vârful ciclului solar 25, implicațiile pentru telecomunicații, navigație și siguranță spațială vor deveni tot mai evidente – și tot mai costisitoare pentru operatorii de sateliți.
