MoonShotX: 13 companii românești vizează, la Viena, finanțări de 100 milioane de euro

MoonShotX, inițiativa dedicată scalării companiilor românești cu cifre de afaceri între 5 și 50 milioane de euro, dezvoltată de Raiffeisen Bank România în parteneriat cu InnovX, a intrat în faza de internaționalizare. În perioada 10-11 aprilie, 13 dintre cele 22 de companii selectate în program au participat la Viena la o serie de întâlniri cu reprezentanți ai Raiffeisen Bank International și ai casei de avocatură DLA Piper.

Companiile din program vizează atragerea unei finanțări totale de peste 100 milioane de euro pentru scalare.

Dintre acestea, 16 au exprimat interes pentru investiții cuprinse între 2,5 și 10 milioane de euro din partea Fondului European de Investiții, iar șapte se află în discuții cu Departamentul pentru Comerț Internațional al Regatului Unit privind extinderea pe piața britanică.

În cadrul acestei etape, antreprenorii au avut acces la informații despre piața austriacă, inclusiv aspecte fiscale, strategii naționale de dezvoltare, sectoare economice prioritare și oportunități de investiții. De asemenea, aceștia și-au prezentat afacerile în fața unor potențiali clienți și investitori locali.

Austria este doar primul pas

Sesiunea de la Viena marchează primul pas dintr-o serie de evenimente internaționale planificate în 2025 în cadrul MoonShotX.

Următoarele vor avea loc în Marea Britanie, Statele Unite și Cehia.

Programul MoonShotX a fost lansat în septembrie 2024, selectând 22 de companii din peste 760 analizate. Acestea activează în domenii precum IT, retail, construcții sau energie.

Între octombrie și decembrie 2024, companiile au beneficiat de un bootcamp intensiv și de peste 60 de sesiuni personalizate de mentorat, pregătindu-se pentru etapele următoare de creștere.

Peste 100 de mentori din organizații precum Raiffeisen Bank România, Raiffeisen Bank International, InnovX, DLA Piper, Microsoft, UiPath, EY, Comisia Europeană, BRCC și din cadrul ambasadelor Austriei, Cehiei, Regatului Unit și Statelor Unite au contribuit la dezvoltarea strategiilor de scalare ale companiilor participante.

Citește și

spot_img

Alte știri din aceeași rubrică

spot_img