Companiile AI atrag runde mai mari de finanțare, chiar dacă numărul tranzacțiilor scade

Start-upurile europene au atras în primul trimestru din 2025 finanțări prin equity în valoare de 12,8 miliarde de euro, cu 13% mai mult decât în trimestrul anterior și cu 5% peste T1 2024. Creșterea este susținută în special de sectorul healthtech, care a reușit să încheie cinci dintre cele mai mari zece runde din trimestru.

Cea mai consistentă finanțare a fost de 600 milioane de dolari și a fost obținută de Isomorphic Labs, o companie londoneză desprinsă din Google DeepMind, specializată în descoperirea de medicamente cu ajutorul inteligenței artificiale.

Tot mai mulți investitori se orientează către start-upurile care dezvoltă agenți AI, acele sisteme autonome capabile să execute sarcini complexe fără intervenție umană constantă.

În primul trimestru al acestui an, 61 de companii din sectorul agenților AI au obținut finanțare, clasând domeniul pe locul al doilea ca activitate investițională, imediat după medtech, care a înregistrat 67 de tranzacții. În același timp, finanțările prin împrumuturi au ajuns la 4 miliarde de euro, un nivel considerabil mai redus față de cele 14,3 miliarde atrase în perioada similară din 2024.

Cea mai mare rundă de finanțare prin datorie a fost de 1 miliard de euro și a mers către Finn, un start-up german de abonamente auto.

În acest context, au apărut și patru noi unicorni europeni, respectiv Tines, o companie din Dublin specializată în automatizarea securității cibernetice, Neko Health, un start-up fondat de Daniel Ek (creatorul Spotify), care dezvoltă tehnologie pentru scanarea completă a corpului, Loft Orbital, un start-up franco-american din domeniul spacetech, și Sygnum, o bancă cripto din Elveția.

Deși valoarea totală a finanțărilor a crescut, numărul de tranzacții a continuat să scadă

În primul trimestru s-au înregistrat 1.235 de runde anunțate, cu 15% mai puține față de aceeași perioadă din 2024 și sub pragul de 1.250 pentru al treilea trimestru consecutiv.

Această scădere indică o concentrare tot mai mare a capitalului, în condițiile în care tot mai puține companii reușesc să atragă sume tot mai mari.

Valoarea mediană a unei runde de equity în primele tri luni ale acestui an a fost de 3 milioane de euro, o creștere de 36% față de media de 2,2 milioane din primul trimestru din 2024, iar valoarea medie a cecurilor a urcat la 12,6 milioane de lire sterline, cu 21% mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut.

Investitorii preferă tot mai mult companii solide, iar rundele devin tot mai competitive. Fonduri precum HV Capital, Creandum și General Catalyst au crescut semnificativ ritmul investițional, cu 10, 8 și respectiv 7 tranzacții în primele trei luni ale anului.

Un alt factor important este nevoia mare de capital a companiilor AI, care trebuie să investească în cipuri de înaltă performanță pentru a-și susține puterea computațională.

Tendința de „mai puține, dar mai mari” nu este specifică doar Europei

În SUA, fondurile mari obținute de companiile AI maschează o scădere accentuată a numărului total de start-upuri care reușesc să atragă finanțare.

În Europa, numărul rundelor mari, de peste 50 și 100 de milioane de euro, a crescut ușor, iar cele din intervalul 10–25 de milioane au crescut cu 12% față de primul trimestru din 2024.

În general, rundele care depășesc 10 milioane au fost mai frecvente, cu o creștere de 5%. Runda medie de Serie A a ajuns la 16 milioane de euro, cu 42% mai mult decât în primele trei luni ale anului trecut.

S-au înregistrat creșteri și în tranșele 2–5 milioane, în timp ce rundele mici, de sub 2 milioane de euro, au înregistrat scăderi semnificative: -35% pentru cele sub 1 milion și -32% pentru cele între 1 și 2 milioane.

Healthtech-ul continuă să accelereze, atrăgând 3,7 miliarde de euro în intervalul ianuarie-martie, aproape cât a atras în întregul prim semestru din 2024. Domeniul descoperirii de medicamente domină, prin companii precum Isomorphic Labs, care intenționează să reducă la jumătate timpul de descoperire a unui nou medicament și să înceapă testele clinice până la finalul acestui an.

De asemenea, Verdiva Bio, un alt startup londonez, a atras a doua cea mai mare rundă de Serie A din Europa (după Mistral, Paris, 385 milioane de euro în 2023), pentru dezvoltarea unui tratament împotriva obezității, concurent cu Ozempic.

În contrast, domeniul climate tech a avut un început mai slab în 2025

Deși a fost cel mai bine finanțat sector în anii precedenți, în primul trimestru a coborât pe locul al patrulea, iar cea mai mare rundă, de 400 milioane de euro, a mers către Green Flexibility, un dezvoltator german de sisteme de stocare a energiei în baterii.

În schimb, deeptech-ul a câștigat teren ca pondere din totalul investițiilor, în timp ce fintech-ul și start-upurile axate pe consumatori au pierdut ușor din interesul investitorilor.

Agenții AI au fost vedetele trimestrului: 61 de start-upuri europene au atras în total 827 milioane de euro.

Piața acestor soluții care promit automatizarea unor procese complexe se dezvoltă rapid. De remarcat că majoritatea rundelor (61%) au fost dedicate unor companii înființate înainte de 2024, semn că și actorii mai maturi atrag atenția investitorilor.

Crește și interesul pentru infrastructura AI, în special centrele de date

Amazon, Meta, Microsoft și Google au promis investiții combinate de peste 300 miliarde de dolari în astfel de infrastructură în 2025.

Start-upurile europene din domeniu au atras 608 milioane de euro, iar cea mai mare rundă a fost de 140 milioane de dolari pentru Ori, un start-up britanic specializat în colaborarea cu centrele de date pentru servicii cloud.

Revenirea sectorului cripto este de asemenea vizibilă: start-upurile din acest spațiu au atras 385 milioane de euro, în contextul revenirii lui Donald Trump pe scena politică americană, care a readus domeniul cripto în atenția investitorilor.

Marea Britanie rămâne lider, cu 3,76 miliarde de euro atrase în primul trimestru, aproape dublu față de Germania (1,96 miliarde).

Irlanda a avut un trimestru spectaculos, atrăgând 600 milioane de euro, aproape cât tot anul trecut (730 milioane), iar runda de 120 milioane pentru Tines a transformat start-upul într-un nou unicorn.

Franța a pierdut teren, cu doar 123 de runde în primele trei luni, în scădere cu 30% față de anul trecut.

Totuși, mărimea medie a rundelor a crescut, semn că investitorii preferă să mizeze pe companii cu mai mult potențial.

Spania, în schimb, urcă în clasament, aproape egalând Franța ca număr de tranzacții și depășind Suedia, Elveția și Olanda, devenind a patra cea mai mare piață tech din Europa.

Olanda continuă să piardă teren, cu un declin de 11% față de primul trimestru al anului trecut.

Citește și

spot_img

Alte știri din aceeași rubrică

spot_img