EXCLUSIV | Mihai Chihaia, Chief Revenue Officer dvloper.io @In the Loop by Digitalio: Zona de cyber-security va necesita investiții continue și dezvoltarea constantă a competențelor

Dvloper.io, una dintre companiile românești de software development care a făcut cu succes pasul către piețele externe, a închis anul 2024 cu o cifră de afaceri de aproape 6 milioane de euro. Cu o creștere organică, compania fondată în 2019 a ajuns în 2025 la o echipă de peste 70 de angajați și colaboratori localizați exclusiv în România, care oferă soluții scalabile de ultimă generație industriilor de servicii profesionale din Europa și America de Nord și este unul dintre jucătorii de top în dezvoltare software, inginerie și rețelistică.

În cea mai recentă ediție @In the Loop by Digitalio, Mihai Chihaia, Chief Revenue Officer al dvloper.io a detaliat evoluția businessului și poziționarea companiei pe piața locală și pe cele externe, în contextele provocatoare atât intern, cât și extern.

Pe parcursul ultimilor ani, dvloper.io a crescut exponențial, dezvoltând parteneriate și extinzându-se în diverse segmente de piață și menținând un portofoliu de clienți constituit în majoritate din companii din America de Nord.

„Anul trecut (n.r. 2024) am ajuns aproximativ 70 de angajați și colaboratori și a o cifră de afaceri pe tot grupul de companii de aproape 6 milioane de euro. Oferim servicii în zona de software pe mai multe verticale care ar acoperi o mare parte din spectrul tehnologic, pornind de la partea de rețea, transformare de rețea, la partea de automatizare, centre de date, soluții de tip cloud privat sau chiar și cloud public, multi-cloud, partea care rulează deasupra, zona de aplicați, dezvoltare de aplicații, dezvoltare de platforme, migrare de aplicații din onprem în cloud, din cloud non-prem.”

În prezent, aproximativ 75% – 80% dintre clienții dvloper.io sunt companii din America de Nord. Potrivit lui Mihai Chihaia, concentrare pe piața americană este se datorează încrederii în servicii IT de înaltă calitate și profesionalism, precum și unui background cultural al specialiștilor IT din România care converge cu ușurință cu cerințele companiilor de peste ocean.

„Cea mai mare parte din venitul nostru, undeva între 75-80%, provine din Statele Unite. După aceea, avem vreo 10-15% din Uniunea Europeană și local, poate 5-10%.  Economia americană e mai integrată global și atunci ei sunt pregătiți să consume servicii din zona near-shore sau off-shore. În România, mai toată lumea, vorbește totuși o engleză foarte bună și asta ne ajută. Aș spune că suntem relativ pe apropiați din punct de vedere cultural simțim și sunt foarte multe lucruri pe care noi le înțelegem destul de ușor în relație cu ei”

Recrutare și formare de noi talente ca soluție pentru mitigarea impactului măsurilor fiscale

În România, modificările fiscale, inclusiv eliminarea scutirilor de impozit pentru IT-iști, au fost criticate de companiile din sector pentru impactul negativ asupra atragerii și menținerii talentului local. Pentru a aborda gap-ul între educație și cerințele din industrie, dvloper.io a implementat o academie de formare internă

„Măsurile acestea au venit pe un fond al pieței diferit, să spun așa. Dacă anul trecut exista o mare fervescență încă în piață și  exista o presiune destul de mare asupra angajatorului, anul acesta deja situația este schimbată. Cred că a existat o presiune considerabilă în a găsi resurse cu anumite competențe într-un anumit buget. Însă, piața muncii s-a mai relaxat, iar astăzi consider că se pot găsi competențe în cadrul bugetelor corecte. Prin intermediul academiei noastre, colegii noi trec printr-un program destinat să îi ajute să se familiarizeze cu metodologia de lucru a clienților noștri. Rolul nostru este să ne adaptăm și să încercăm să facem business în continuare, în condițiile pe care le avem la dispoziție”

Mihai Chihaia: Zona de cyber-security va necesita investiții continue și dezvoltarea constantă a competențelor

Mihai Chihaia subliniază că, pentru a menține o reacție eficace la amenințările emergente, trebuie să existe investiții constante în securitate și dezvoltarea de capabilități.

„Zona aceasta de securitate va necesita investiții continue și dezvoltarea constantă a competențelor. În Uniunea Europeană, avem un set de reglementări bine stabilite privind protecția datelor și securitatea cibernetică, care contribuie la atragerea de fonduri pentru infrastructura de securitate.”

Mihai Chihaia a discutat despre implicarea dvloper.io în proiectele de cybersecurity SECUR-EU, INTERSOC și  CyberGuard, co-finanțate prin programul Digital Europe, evidențiind importanța acestor inițiative pentru sectorul IT din România și pentru creșterea rezilienței atât la nivel național cât și european.

SECUR-EU, își propune să ajute întreprinderile mici și mijlocii să-și îmbunătățească capacitățile de apărare cibernetică.

„Proiectul este unul de cyber security, co-finanțat prin programul Digital Europe. Aici, este vorba de niște consorții care încearcă să rezolve probleme specifice. Avem un rol acolo, exact pe zona aceasta tehnică. Proiectul își propune să dezvolte soluții open-source care să fie disponibile pentru alți operatori, în conformitate cu practicile impuse de Uniunea Europeană.”

CyberGuard, care are ca obiectiv dezvoltarea de capacități noi pentru centrele de operațiuni de securitate prin integrarea sistemelor de inteligență artificială. Proiectul vizează simularea atacurilor pentru a pregăti echipele de reacție pentru o varietate de amenințări

„Este vorba de simularea de atacuri, astfel încât să fim pregătiți pentru o plajă mai largă de atacuri. De asemenea, vom folosi instrumente din domeniul inteligenței artificiale pentru a îmbunătăți răspunsul în timp real.”

Parteneriatele internaționale în acest context sunt esențiale. Dvloper.io colaborează cu companii din România, Grecia, Cipru, Italia, Spania, Olanda și Germania, creând un ecosistem diversificat care contribuie la siguranța cibernetică la nivel european.

INTERSOC are ca scop integrarea centrelor de operațiuni de securitate (Security Operation Centers – SOC) pentru a facilita schimbul rapid de informații relevante între diversele entități implicate:

„Proiectul își propune să interconecteze multiple security operation centers, astfel încât informațiile relevante să poată fi comunicate rapid și eficient. Rolul nostru este să integrăm partea aceasta de date într-un dashboard care să ofere o sinteză relevantă a informațiilor.”

Parteneriatele internaționale în acest context sunt esențiale. Dvloper.io colaborează cu companii din România, Grecia, Cipru, Italia, Spania, Olanda și Germania, creând un ecosistem diversificat care contribuie la siguranța cibernetică la nivel european. Acest tip de colaborare nu doar că îmbunătățește răspunsul la amenințările cibernetice, dar construiește și un ecosistem mai solid de securitate cibernetică, esențial în fața numeroaselor provocări actuale.

Interviul complet poate fi urmărit aici:

Gabriel Zamfir

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Cele mai recente știri

spot_img

Abonează-te la cele mai recente știri din IT, Digitalizare, Tehnologii & Crypto

Te-ar putea interesa și...