Ministrul Digitalizării spune că instituția este reorganizată „pentru eficiență”

Guvernul a adoptat Hotărârea privind organizarea și funcționarea noului Minister al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, rezultat din comasarea a două structuri administrative. Prin această măsură, numărul secretarilor de stat a fost redus la patru, optimizând astfel structura de conducere și diminuând cheltuielile nejustificate.

Noua strategie ministerială se axează pe patru direcții esențiale:

Reindustrializarea României – Investiții de peste 1 miliard de lei în 2025 pentru modernizarea industriei naționale de apărare, inclusiv dezvoltarea capacităților de producție pentru muniție NATO, echipamente de securitate și tehnologii avansate. De asemenea, ministerul urmărește consolidarea parteneriatelor internaționale pentru producția de drone și muniție inteligentă.

Digitalizare accelerată – Proiecte majore precum Cloudul Guvernamental și Platforma Națională de Interoperabilitate vor moderniza infrastructura IT și vor interconecta bazele de date ale instituțiilor, eliminând birocrația inutilă. Totodată, 2.000 de IMM-uri vor beneficia de finanțare prin PNRR pentru transformare digitală.

Sprijinirea antreprenoriatului și atragerea investițiilor – Programul Start-Up Nation 2025 va oferi finanțare accesibilă pentru antreprenorii români, iar dezvoltarea parcurilor industriale și a clusterelor va contribui la creșterea economică.

Turism competitiv – Ministerul va implementa un nou model de administrare turistică prin Organizațiile de Management al Destinației (OMD-uri) și va pune accent pe proiecte strategice sustenabile pentru creșterea atractivității României ca destinație turistică.

Prin această reorganizare, Guvernul își propune să creeze o administrație mai eficientă, mai bine coordonată și mai orientată spre nevoile mediului de afaceri și ale cetățenilor, a scris pe Facebook ministrul Digitalizării.

Citește și

spot_img

Alte știri din aceeași rubrică

spot_img