Packeta România mizează pe afaceri mai mari cu 25% în 2025

Platforma digitală globală pentru comerțul online Packeta România, membră a Packeta Group, estimează afaceri în creștere cu 25% în 2025, după ce anul trecut a avut un rulaj de 26 milioane de euro, mai mare cu 19% față de 2023.

În 2024, compania a înregistrat o creștere de 19% a cifrei de afaceri, ajungând la 26 milioane de euro, iar pentru acest an estimează o creștere de 25%, pe fondul dezvoltării continue a serviciilor.

În 2024, Packeta România a continuat extinderea rețelei de puncte pick-up, ajungând la 1.031 de puncte proprii, dintr-un total de peste 6.100 de puncte pick-up și colectare dezvoltate împreună cu partenerii locali.

Packeta România va continua să investească în acest an în consolidarea rețelei, relocând punctele din zone cu cerere redusă spre cele cu potențial ridicat și stabilind noi parteneriate care să îmbunătățească acoperirea națională.

Compania continuă să se extindă

Compania operează două depozite, în București și Oradea, iar pentru 2025 sunt planificate investiții în extinderea depozitului din Oradea, ca răspuns la creșterea volumului de colete.

În plus, integrarea României în spațiul Schengen va facilita optimizarea transportului internațional și va susține expansiunea livrărilor către piețele din Bulgaria, Grecia și Ungaria.

Din perspectivă tehnologică, Packeta va continua să dezvolte soluții digitale avansate pentru eficientizarea livrărilor și metodelor de plată, oferind consumatorilor un proces de comandă mai simplu și mai rapid direct în aplicația Packeta.

În 2024, livrările cross-border operate de Packeta România au crescut cu 22%, susținute de dezvoltarea infrastructurii logistice și creșterea cererii pentru livrări internaționale rapide.

Pentru 2025, compania estimează o creștere de 25% a livrărilor cross-border, accelerată de dezvoltarea piețelor din Bulgaria, Grecia și Ungaria.

Citește și

spot_img

Alte știri din aceeași rubrică

spot_img