Spotify analizează posibilitatea de a percepe până la 5,99 dolari pe lună, în plus față de abonamentele existente, pentru un nou serviciu de streaming muzical care va include audio de înaltă calitate și acces la bilete pentru concerte.
Conform unor surse citate de Bloomberg, compania ar putea lansa noul plan „Music Pro” în cursul acestui an. Prețul acestuia va varia în funcție de regiune, fiind mai mic pe piețele mai puțin dezvoltate.
Un purtător de cuvânt al Spotify a declarat prin e-mail că firma nu poate confirma speculațiile referitoare la noile funcționalități sau detalii ale serviciului.
Noua ofertă va folosi inteligența artificială pentru anumite caracteristici și va permite utilizatorilor să combine melodii de la artiști diferiți.
De asemenea, Spotify ar fi purtat discuții preliminare cu marii organizatori de evenimente și vânzători de bilete.
În SUA, cea mai mare piață a Spotify, abonamentul individual costă în prezent 11,99 dolari pe lună, iar planul de familie, care permite accesul pentru până la șase membri, ajunge la 19,99 dolari.
Recent, Spotify a semnat contracte pe mai mulți ani cu Warner Music Group și Universal Music Group pentru distribuția și publicarea muzicii.
CEO-ul Daniel Ek a declarat că Spotify își va diversifica oferta cu opțiuni personalizate, inclusiv un plan premium destinat „superfanilor muzicii”.
Compania suedeză estimează că va avea 678 de milioane de utilizatori activi lunar în primul trimestru, aproape de prognoza de 679,4 milioane.