Primul dispozitiv românesc de pe ISS are antivirus de la Bitdefender

Bitdefender securizează în fața amenințărilor informatice primul dispozitiv românesc ajuns pe Stația Spațială Internațională (ISS). Dispozitivul, denumit DropCoal, dezvoltat de compania autohtonă Romanian InSpace Engineering (RISE), studiază amestecul lichidelor și permite observarea modului în care interacționează în absența gravitației.

Lansat în 5 noiembrie 2024, DropCoal a ajuns cu succes pe ISS, la 400 de kilometri deasupra Pământului.

Experimentul studiază amestecarea a două picături de lichid în gravitație zero, o cercetare care poate ajuta la îmbunătățirea modulului de administrare a medicamentelor pentru astronauți și la dezvoltarea unor soluții mai eficiente pentru alimentarea cu combustibil a navelor spațiale.

„Colaborarea cu Bitdefender a fost vitală. Am avut nevoie de o soluție de securitate care să îndeplinească cerințele stricte ale Agenției Spațiale Europene (ESA) și care să ne garanteze siguranța datelor în orice condiții. Soluția Bitdefender GravityZone a fost personalizată pentru nevoile unice ale acestui proiect, iar faptul că acest parteneriat s-a realizat între două echipe românești este o mândrie pentru noi”, spune Claudiu Cherciu, inginer de sistem în cadrul RISE.

RISE controlează dispozitivul de la sol printr-o conexiune securizată cu Stația Spațială. Dispozitivul este proiectat să înregistreze fiecare detaliu al interacțiunilor dintre picături cu o cameră ultrarapidă.

Soluția Bitdefender GravityZone asigură protecția cibernetică a dispozitivului DropCoal și garantează funcționarea sigură și neîntreruptă pe parcursul întregii misiuni.

Soluția Bitdefender GravityZone a fost adaptată special pentru cerințele misiunii DropCoal, astfel încât să ofere protecție continuă, fiabilă și eficientă pe întreaga durată de șase luni a experimentului.

„DropCoal nu este doar un experiment științific, ci și o demonstrație a capacității României de a contribui la proiecte tehnologice de anvergură internațională. Faptul că tehnologia Bitdefender protejează acest proiect arată cât de versatile și robuste sunt soluțiile noastre, chiar și în cele mai dificile medii”, a declarat Paul Butnaru, director de management de produs în cadrul Bitdefender.

Carol Dan

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Cele mai recente știri

spot_img

Abonează-te la cele mai recente știri din IT, Digitalizare, Tehnologii & Crypto

Te-ar putea interesa și...