Florin Feticu, STS: 112 va putea fi apelat video chiar și în absența conexiunii la rețea

Serviciul de urgență 112 va putea fi apelat și video și chiar dacă nu există o conexiune la rețeaua de telefonie mobilă, probabil în jurul anului 2027, a declarat șeful 112 din Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS), Florin Feticu, în cadrul conferinței AGENDA ROMÂNIA 4.0 | Viitorul sănătății: Convergența dintre medicină și tehnologie, organizată de Digitalio.

„Orizontul de timp ar fi undeva în anul 2027 pentru a avea aceste comunicații. Totuși, aș dori să reamintesc că este important ca acest serviciu să funcționeze pe tot lanțul de alertare. Dacă, de exemplu, noi oferim acest serviciu, dar rețelele mobile nu îl susțin încă, proiectul va fi nefuncțional, deoarece utilizatorii nu vor putea apela de pe telefon”, a explicat Feticu.

Potrivit reprezentatului STS, implementarea acestui serviciu se va realiza în colaborare cu operatorii de telefonie mobilă.

Comunicarea se va face printr-o aplicație actualizată, care va integra funcționalități precum RTT (real-time text), apel video, transmitere de imagini și simboluri de urgență. Primele funcționalități vor fi disponibile în câteva luni sau cel mult într-un an, a sus’inut Florin Feticu.

„Proiectul va permite transmiterea video direct către serviciul de urgență, oferind echipelor de intervenție informații vitale de la fața locului. Acest serviciu va fi disponibil nativ în rețelele mobile, fără a depinde neapărat de o conexiune de date”.

El a mai precizat că proiectul a fost depus pentru aprobare și finanțare la instituțiile competente.

Carol Dan

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Cele mai recente știri

spot_img

Abonează-te la cele mai recente știri din IT, Digitalizare, Tehnologii & Crypto

Te-ar putea interesa și...