AI va schimba lumea, dar nu și politica, pentru că politicienii nu vor să o adopte, temându-se că vor pierde controlul, iar acest lucru este îngrijorător, a declarat Farlei Kothe, CEO-ul Stefanini Group pentru regiunile America de Nord, EMEA (Europa, Orientul Mijlociu, Africa) și APAC (Asia- Pacific).
„AI nu este doar ChatGPT, ci mult mai mult. Nici nu vă puteți imagina cât de mult a pătruns în tot: sisteme casnice, mașini, telefoane. AI va fi peste tot, chiar dacă nu ne dăm seama. Cu toate acestea, viața noastră nu se va opri din cauza ei. Totuși, politicienii evită să adopte AI, temându-se de pierderea controlului, iar asta mă îngrijorează”, a spus el.
Compania continuă să fie interesată de achiziții și urmărește patru direcții. În primul rând, companii din zona de cloud, pentru că, în viitor, „toată lumea va fi acolo”. Alte sectoare de interes includ AI, consultanță de business și companii care oferă servicii pentru industria financiară.
Potrivit lui Farley, după începerea conflictului din Ucraina, se observă o tendință de de-globalizare, inclusiv în Europa. Totodată, state din Africa, precum Marocul și Africa de Sud, vor juca un rol important în viitor, datorită dezvoltării și investițiilor.
Kothe a adăugat că România este o piață cheie pentru grupul Stefanini, unde estimează o creștere de 14-15%, după o creștere de 40-50% în ultimii ani.
România rămâne atractivă din punctul de vedere al costurilor, deși acest avantaj începe să se disipeze.
În ultimii trei ani, compania și-a dublat echipa de angajați din România, jumătate dintre aceștia fiind localizați în București.