Opinie de Agathe Demarais, editorialistă la Foreign Policy și cercetătoare în politici geoeconomice la Consiliul European pentru Relații Externe
Statele Unite domină sectorul financiar și tehnologic global, iar China este liderul mondial în ceea ce privește producția. Care este influența economică a Europei? Aceasta este întrebarea centrală dintr-un raport recent realizat de fostul președinte al Băncii Centrale Europene, Mario Draghi.
În esență, Draghi susține că Uniunea Europeană se confruntă cu provocări economice majore care ar putea face blocul comunitar să fie irelevant pe scena globală.
Aceasta poate suna alarmist, dar o analiză detaliată a datelor economice din SUA, China și Europa confirmă evaluarea lui Draghi.
UE trebuie să își reformeze modelul economic, începând cu modul în care finanțează inovația, dacă dorește să evite să fie prinsă la mijloc între SUA și China.
Cauzele dificultăților economice ale Europei sunt structurale
Demografia și creșterea productivității determină perspectivele economice pe termen lung, iar UE nu stă bine la niciunul dintre acești indicatori.
Din cauza ratelor scăzute ale fertilității, forța de muncă a UE ar putea scădea cu aproximativ 2 milioane de lucrători pe an până în 2040.
Perspectivele demografice nefavorabile vor complica finanțarea cheltuielilor publice în creștere pentru sănătate și pensii, pe măsură ce populația îmbătrânește.
Nici situația productivității nu arată mai bine, cu o creștere medie de doar 0,7% pe an din 2015, sub jumătate din rata SUA și doar o a noua parte din cea a Chinei.
În 1995, productivitatea SUA și UE erau similare; astăzi, productivitatea Europei este cu aproximativ 20% mai mică decât cea a Americii.
Unul dintre factorii principali ai acestei diferențe de productivitate este cheltuielile scăzute ale UE pentru cercetare și dezvoltare (R&D).
În 2022, SUA au cheltuit 886 miliarde de dolari (3,4% din PIB) pentru R&D, mai mult decât dublu față de UE, care a cheltuit 382 miliarde de dolari (2,3% din PIB).
China nu este departe și se apropie rapid în cheltuielile private pentru R&D.
Necesarul investițional este colosal
Pe lângă provocările demografice, Draghi propune un impuls financiar major pentru a crește cheltuielile UE în cercetare și dezvoltare, estimând că blocul trebuie să investească între 750 și 800 de miliarde de euro anual pentru a închide decalajul cu SUA.
Deși o astfel de investiție ar fi semnificativă, reprezentând aproximativ 5% din PIB-ul UE anual, este puțin probabil să se întâmple fără o creștere masivă a cheltuielilor publice pentru R&D.
Cu toate propunerile lui Draghi pentru investiții masive sunt probabil ignorate, UE are la îndemână și alte opțiuni.
Ar putea să abordeze problemele bine cunoscute ale fragmentării finanțării publice în statele membre și lipsa de capital privat de risc.
O soluție ar fi identificarea unor sectoare tehnologice critice pentru finanțare prioritară la nivelul UE.
De asemenea, ar putea stimula apariția unor „campioni tehnologici” europeni, ceea ce ar atrage mai multe fonduri de risc globale și ar împiedica start-up-urile europene să se mute în afara Europei în căutarea finanțării.
