Dezvoltatorul de software RebelDot din Cluj și-a triplat numărul de angajați AI & Data în ultimul an, la 35 de specialiști.
Expansiunea a fost accelerată și de achiziția companiei Steepsoft anul trecut, care a adus în echipă 13 specialiști în AI.
RebelDot a reușit să mărească acest număr pentru a răspunde cererii în creștere de soluții AI pe piață.
„Echipa noastră include roluri diverse, precum AI Engineer, AI Product Manager și Data Architect, care ne permit să dezvoltăm soluții personalizate pentru industrii variate, inclusiv financiar, asigurări și producție,” a declarat Vadim Fîntînari, Head of AI la RebelDot.
Potrivit unui raport al Comisiei Europene, adoptarea tehnologiilor AI crește rapid în Europa, cu 42% dintre companiile mari utilizând deja soluții bazate pe inteligență artificială pentru a optimiza procesele operaționale și a îmbunătăți experiența clienților.
În România, însă, adopția AI este încă în stadii incipiente, doar 23% dintre companii integrând tehnologiile AI, dar cifra este așteptată să crească pe măsură ce transformarea digitală devine o prioritate strategică.
RebelDot sprijină dezvoltarea viitorilor experți AI prin colaborări cu universități din Cluj-Napoca și Oradea.
În 2023, RebelDot a raportat o cifră de afaceri de peste 11,6 milioane de euro, în creștere cu 40% față de anul anterior.