Comisia Europeană (CE) a stârnit controverse după ce s-a aflat că poziția de consilier științific principal pentru inteligența artificială (IA), aflată sub Direcția Generală pentru Rețele de Comunicații, Conținut și Tehnologie (CNECT), a fost deschisă pentru angajări interne în cadrul instituțiilor UE.
Rolul consilierului este esențial în supravegherea dezvoltărilor tehnologice și reglementarea modelelor IA, precum cele de tip general-purpose, cum este ChatGPT, în cadrul noii structuri AI Office.
Criticii, inclusiv membri ai Parlamentului European implicați în negocierea AI Act, au afirmat că numirea unui candidat intern ar contraveni acordului politic din 2023, care prevedea implicarea experților externi din mediul academic și tehnologic.
O puzderie de nemulțumiri
Printre principalele obiecții se numără lipsa de transparență, unii membri ai Parlamentului European, precum Kai Zenner, șeful de cabinet al europarlamentarului german Axel Voss, afirmând că numirea unui candidat intern contravine înțelegerii inițiale, care prevedea implicarea unor experți externi, nu doar funcționari UE, pentru a face față provocărilor majore legate de reglementarea AI.
Un alt europarlamentar, Svenja Hahn, a susținut că biroul AI a fost creat cu scopul de a atrage experți externi din domeniul științei, afacerilor și tehnologiei, pentru a asigura o reglementare mai eficientă și pentru a depăși barierele impuse de structurile interne birocratice.
Majoritatea criticilor au subliniat că AI Office nu ar trebui să fie o extensie a unităților interne ale Comisiei, ci o structură care să includă și competențele din afara instituțiilor UE, oferind o perspectivă mai largă și mai echilibrată asupra tehnologiilor emergente.
Pentru a împăca pe toată lumea, Comisia Europeană a susținut că această funcție este deschisă inițial pentru oficialii UE și că, dacă nu va fi ocupată de cineva din interior, ar putea fi deschisă și pentru candidați externi.
Ce este și ce va face AI Office?
Biroul pentru Inteligență Artificială (AI Office) va avea peste 140 de angajați, printre care vor fi și specialiști în tehnologie, asistenți administrativi, avocați, specialiști în politici publice și economiști.
Acest birou va asigura implementarea coerentă a AI Act (Actul privind Inteligența Artificială), sprijinind autoritățile de guvernare din statele membre.
De asemenea, AI Office va aplica direct regulile pentru modelele de AI cu scop general.
În colaborare cu dezvoltatorii de AI, comunitatea științifică și alți factori implicați, biroul va coordona elaborarea de coduri de bune practici, va efectua teste și evaluări pentru modelele de AI și va solicita informații sau aplica sancțiuni, atunci când este necesar.
Pentru a asigura luarea deciziilor bine informate, biroul va colabora cu statele membre și cu comunitatea de experți prin foruri și grupuri de experți dedicate.