Internetics, un proiect organizat de The Institute, organizează o nouă ediție a unui concurs de proiecte adresat agențiilor, diviziilor online și companiilor care dezvoltă proiecte digitale sau beneficiază de campanii în acest domeniu.
Agențiile și companiile își pot înscrie proiectele desfășurate între 22 august 2023 și 22 august 2024 pe site-ul internetics.ro.
Termenul limită pentru înscrieri este 2 septembrie 2024, dar acesta va fi extins ulterior.
Ediția din acest an menține structura competiției, care este organizată în șase categorii principale, respectiv Website & Mobile, Social Media & Communities, Video, Digital Brand Experience & Activation, Digital Campaigns și Internetics Digital for Good.
O noutate față de ediția anterioară este introducerea categoriei Internetics Digital for Good, dedicată proiectelor și campaniilor prin care brandurile comerciale abordează probleme sociale, folosindu-și platformele de marketing digital pentru a genera schimbări semnificative în comunități sau asupra mediului.
Începând cu această ediție, competiția introduce două tipuri de formulare de înscriere: un Main Entry Form, valabil pentru toate secțiunile competiției (inclusiv secțiunile de Craft, care anterior aveau un formular dedicat) și un formular special dedicat categoriei Internetics Digital for Good.
Ediția a 24-a a acestui concurs vine și cu modificări în sistemul de taxare. Se aplică o taxă unică pentru fiecare înscriere, indiferent de secțiunea aleasă, cu excepția categoriei Internetics Digital for Good, unde taxa de înscriere este redusă pentru a încuraja participarea.