Miercuri, unii utilizatori ai Instagram au fost surprinși de o notificare neașteptată: anumite fotografii din arhiva „Stories” au fost șterse permanent, fără posibilitatea de a fi recuperate.
Când au încercat să acceseze aceste Stories, unii utilizatori au întâmpinat mesajul: „Această poveste nu mai este disponibilă”.
Explicația oferită de aplicație a fost:
„Din cauza unei probleme tehnice, această poveste nu mai este disponibilă. Deși am remediat această problemă, povestea dumeavostră nu poate fi restaurată.”
Meta, compania care deține Instagram, nu a specificat câți utilizatori au fost afectați, dar a precizat că doar cei ale căror Stories au fost pierdute vor vedea această notificare.
Cauza problemei este o eroare
„Am identificat și rezolvat o eroare care a dus la ștergerea unor povești și arhive ale unor utilizatori. Din păcate, nu putem restaura aceste Stories, iar utilizatorii afectați vor fi notificați direct în aplicație”, a declarat un purtător de cuvânt al Meta.
Mesajul de eroare va rămâne vizibil pe ecranul utilizatorilor afectați până în iulie 2025.