Ministrul Digitalizării, Bogdan Ivan, a declarat că România se transformă rapid într-un hub important de know-how tehnologic pentru partenerii externi, datorită expertizei specialiștilor români în securitate cibernetică și tehnologii emergente.
„Am discutat despre consolidarea și extinderea relațiilor bilaterale între România și Emiratele Arabe Unite, punând accent pe colaborarea în domeniile digitalizării, securității cibernetice și transferului tehnologic. România a devenit ținta unor investiții majore în aceste domenii, specialiștii noștri în cyber security sunt recunoscuți la nivel internațional, ceea ce ne consolidează poziția de hub de dezvoltare al tehnologiilor emergente în Europa,” a declarat ministrul Ivan.
Aceste afirmații au fost făcute în cadrul unei întâlniri cu o delegație a Emiratelor Arabe Unite în România, condusă de ambasadorul Sultan Mohamed Majed Al Ali și ministrul adjunct pentru competitivitate și schimb de experiență, Abdulla Nasser Lootah.
În luna martie a acestui an, Ivan spunea că universitățile, cercetătorii și companiile de cercetare-dezvoltare din România pot accesa fonduri de 4 miliarde de euro, prin participarea la consorții internaționale în cadrul finanțărilor derulate prin componenta Widening a programului Horizon Europe.