More

    Simtel Team s-a transferat pe piața reglementată a BVB

    Grupul de tehnologie și inginerie Simtel Team, cu o capitalizare de 430,6 milioane de lei, a debutat pe piața reglementată a Bursei de Valori București (BVB) sub simbolul bursier SMTL, ca urmare a transferului de pe piața AeRO.

    Simtel Team este prezentă pe piața de capital din iulie 2021, iar pe parcursul prezenței pe piața AeRO, capitalizarea de piață a companiei a crescut de peste trei ori.

    „În prezent, ne concentrăm pe mai multe domenii esențiale: construcția și operarea centralelor fotovoltaice, telecomunicațiile, sistemele de stocare a energiei, precum și dezvoltarea de platforme software și roboți autonomi. Aceste inițiative ne poziționează ca o companie inovatoare și performantă în domenii de vârf ale ingineriei și tehnologiei,” au declarat Iulian Nedea, Sergiu Bazarciuc și Radu Vilău, co-fondatori ai Simtel Team.

    Acțiunile Simtel Team au ocupat primul loc în termeni de lichiditate pe piața AeRO în ultimele 12 luni, cu tranzacții în valoare cumulată de 92 milioane lei.

    Simtel Team este a șasea companie listată la BVB care trece de pe piața AeRO pe Piața Reglementată, după Roca Industry în martie 2024, AROBS Transilvania Software în septembrie 2023, Safetech Innovations în februarie 2023, Chimcomplex Borzești în ianuarie 2022 și Bittnet Systems în iunie 2020.

    Obiective ambițioase

    În cei trei ani de prezență pe piața AeRO, investitorii au realizat peste 47.000 de tranzacții cu 4,2 milioane de acțiuni SMTL, în valoare totală de 157,2 milioane de lei.

    „Odată cu acest transfer, obiectivul nostru este consolidarea poziției de lider național pe care o deținem în domeniul energiei regenerabile, precum și extinderea și diversificarea portofoliului de servicii și produse oferite clienților noștri. Ne propunem să accesăm resurse suplimentare de finanțare, să atragem noi investitori, în special instituționali, atât locali cât și globali, precum și instituții financiare internaționale și să dezvoltăm parteneriate strategice,” a adăugat Mihai Tudor, CEO al Simtel Team.

    Transferul acțiunilor Simtel Team pe Piața Reglementată a fost realizat cu sprijinul BT Capital Partners în rolul de intermediar și al Cornerstone Communications în calitate de consultant în piața de capital.

    Simtel Team a înregistrat în 2023 o cifră de afaceri de 297,8 milioane de lei, în creștere cu 118% față de 2022, și un profit net de 27,1 milioane de lei, cu 205% mai mare față de anul precedent.

    Pentru 2024, Simtel vizează venituri operaționale de 394,3 milioane de lei și un profit net de 35,1 milioane de lei.

    Carol Dan

    Stay in the Loop

    Latest stories

    S-ar putea să-ți placă și...