ICI vrea să studieze Metaversul și să îl aplice în educație și serviciile publice

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică (ICI) București a anunțat că vrea să deruleze cercetări avansate de Metavers și tehnologii emergente pentru transformarea digitală a societății. Scopul final este de a structura Metaversul în moduri care sunt „acceptabile din punct de vedere moral și benefice din punct de vedere democratic pentru societate”.

Printre obiectivele generale ale proiectului se numără experimentarea tehnologiilor specifice Metaversului, elaborarea unui model de arhitectură de referință pentru dezvoltarea serviciilor specifice administrației publice, dar și elaborarea unei curricule educaționale specifice cu utilizarea Metavers și reglementarea strategică a domeniului la nivel national.

Proiectul este în acord cu strategia instituției privind promovarea unor inițiative adecvate în domeniul TIC, inclusiv prin cercetări multidisciplinare, adaptate la cele mai noi tendințe ale societății viitorului, care să aibă ca rezultat atât avansul cunoașterii în domeniu, cât și creșterea competitivității instituționale prin infrastructuri de cercetare noi și creșterea competențelor de cercetare ale resursei umane proprii.

Potrivit ICI, metaversul presupune convergența între lumea fizică, cea virtuală și cea augmentată, potențialul acestei forme emergente de interacțiune fiind încă în faza de explorare incipientă, cu potențial ridicat, atât pentru cercetare cât și pentru dezvoltare de soluții.

Contribuțiile proiectului vizează aprofundarea și extinderea aspectelor științifice sociale și instituționale și propunerea de alternative puse în slujba binelui comun și a bunăstării cetățenilor.

Din punct de vedere științific și tehnic, proiectul aduce contribuții la dezvoltarea cercetărilor privind Metaversul, în mai multe domenii majore, dintre care au fost alese educația și serviciile publice.

Metodologia de cercetare a proiectului este structurată pe mai multe faze, care presupun posibilitatea definirii unui model de guvernanță pentru modele noi, crearea unui spațiu de experimentare a tehnologiilor specifice Metaversului prin extinderea laboratorului de inovare Transformare Digitală existent.

Într-o fază ulterioară va fi analizată aplicabilitatea Metaversului în domenii prioritare de guvernanță a societății și va fi elaborate un cadru funcțional pentru dezvoltarea aplicațiilor cu utilizarea Metavers în educație.

Nu în ultimil rând, va fi luată în calcul reglementarea domeniului Metavers în Romania.

În această fază vor fi analizate standardele care vor fi deja existente pentru realizarea propunerilor de strategii de implementare a Metavers. Laboratorul Metavers va fi un spațiu de testare de tehnologii specifice acestui nou domeniu, care va fi operaționalizat ca o extensie a actualului laborator DIGITRAIN.

Carol Dan

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Cele mai recente știri

spot_img

Abonează-te la cele mai recente știri din IT, Digitalizare, Tehnologii & Crypto

Te-ar putea interesa și...