Bitcoin și Ethereum vor putea rula pe tehnologia MultiversX

MultiversX a prezentat oficial Sovereign Chains, o soluție care oferă medii de execuție autonome și un nivel de meta-coordonare pentru Bitcoin, Ethereum, Solana și alte rețele de tip L1.

În cadrul unei demonstrații live, rețeaua blockchain a prezentat Sovereign Chains ca pe o suită tehnologică modulară, plug-and-play, compatibilă cu rețeaua principală, oferind o alternativă pentru operațiuni cross-chain cu alte rețele L1.

„În timpul demonstrației live de astăzi, comunitatea noastră a dovedit eficiența deosebită a Sovereign Chains, prin procesarea a peste 70.000 de tranzacții pe secundă. Această tehnologie este acum disponibilă pentru dezvoltatorii din întreaga lume”.

Beniamin Mincu, co-fondator al MultiversX Labs

Aceasta moștenește performanțele MultiversX, incluzând 2FA on-chain și standarde native. Noua rețea bazată pe Sovereign Chains promite o experiență unificată inter-chain.

Un alt avantaj al Sovereign Chains este interoperabilitatea nativă. Spre deosebire de soluțiile L2 actuale, care nu sunt complet descentralizate, Sovereign Chains utilizează modelul de tranzacționare și procesare cross-shard al rețelei MultiversX, permițând conectarea ecosistemelor fără metodele tradiționale de bridging.

Dezvoltatorii ce folosesc SDK-ul Sovereign Shards beneficiază de un grad înalt de personalizare și securitate partajată oferită de rețeaua MultiversX.

Aceasta va fi posibilă prin modulul de restaking, denumit Gravity Layer, care ar putea dubla sau tripla recompensele pentru staking de EGLD.

Mai multe echipe care au anunțat soluții bazate pe Sovereign Chains au menționat posibile airdrop-uri pentru a atrage atenția comunității.

Citește și

spot_img

Alte știri din aceeași rubrică

spot_img