More

    Numărul de clienți noi ai XTB a crescut cu peste 14% în România în primul trimestru

    Numărul de clienți noi ai companiei fintech XTB a crescut în primul trimestru din acest an cu 14,3% în România. Majoritatea clienților din România, inclusiv cei noi, aleg să investească în instrumente financiare precum CFD-uri, ETF-uri sau acțiuni.

    „Rezultatele primelor luni ale anului ne-au confirmat că suntem pe drumul cel bun, profesionalismul fiind una dintre calitățile apreciate de clienții noștri la XTB. Aprecierea aceasta se reflectă în încrederea cu care clienții ne-au învestit, având în vedere faptul că România se află pe locul patru în lume în topul XTB cu cea mai rapidă creștere a numărului de investitori noi”.

    Irina Cristescu, general manager al XTB România

    Tendințele de creștere de pe piețele de acțiuni și mărfuri, împreună cu avansul bazei de clienți, au dus la un venit consolidat record de 128,7 milioane de euro (+12,5% an/an) și un profit net consolidat de 70,1 milioane Euro (+8,8% an/an) pentru Grupul XTB.

    În primul trimestru din 2024, grupul XTB și-a depășit obiectivul trimestrial cu cei 129.700 de investitori noi. Totodată, în luna martie, compania a depășit pragul de un milion de clienți care au utilizat platforma online și aplicația mobilă a XTB pentru a investi, tranzacționa și economisi.

    Astfel, compania avea în primele trei luni ale anului 378.500 de clienți activi, față de 260.100 în perioada similară a anului 2023.

    Întrucât investitorii își îndreaptă din ce în ce mai mult atenția către noi oportunități de a investi (atât în mod activ, cât și pasiv), depozitele nete au crescut cu 85% de la un an la altul și au ajuns la peste 415 milioane de euro la sfârșitul lunii martie 2024.

    În paralel, XTB lucrează la extinderea gamei de produse, cum ar fi obligațiunile, produsele de pensii și un card pentru mai multe valute. Toate aceste proiecte se află în stadii avansate de dezvoltare, fiind avută în vedere lansarea lor în 2024.

    Carol Dan

    Stay in the Loop

    Latest stories

    S-ar putea să-ți placă și...