Implementarea soluțiilor e-KYC poate crește numărul clienților operatorilor telecom cu până la 20%

Implementarea soluțiilor de tip e-KYC (electronic-Know Your Customer) poate genera o creștere a numărului clienților operatorilor telecom între 10% și 20% în primele trei luni după implementare.

Acest procent diferă în funcție de eficiența procesului de înrolare existent și de rapiditatea implementării soluției de tip e-KYC, potrivit unei analize a QOOBISS, companie fintech, orientată către automatizarea proceselor și specializată în dezvoltarea de soluții de verificare la distanță a identității, folosind mijloace video.

„Companiile care implementează soluții de tip e-KYC pot reduce costurile operaționale, timpul de așteptare pentru utilizatori, diferențiindu-se foarte clar de competitori. Aceste soluții nu numai că eficientizează procesele, ci sunt și conforme cu reglementările, făcându-le esențiale într-un mediu competitiv. Prin implementarea soluțiilor de identificare la distanță folosind mijloace video, operatorii telecom pot să își îmbunătățească procesele operaționale, să își extindă baza de clienți și să își consolideze poziția pe piață”.

Ileana Comănescu, Product Manager KYC Global la QOOBISS

Compania dezvoltă o soluție software automatizată care permite identificarea clienților la distanță prin utilizarea unor tehnologii biometrice și AI.

Totodată, potrivit aceleiași analize, axată pe industria telecom, utilizarea de către operatori a soluțiilor e-KYC a îmbunătățit procesul de conversie și a redus rata de abandon în procesul de înrolare cu aproximativ 20% în primele două luni de la utilizarea acestui tip de serviciu.

Anul trecut, operatorii de telecomunicații din România s-au confruntat cu o serie de provocări financiare, inclusiv creșteri semnificative ale costurilor, în mare parte din cauza inflației și a creșterii costurilor energetice.

Această situație a fost comună în întreaga industrie telecom europeană, determinând companiile să reevalueze strategiile de prețuri și să încerce să gestioneze creșterea cheltuielilor, concomitent cu menținerea competitivității și a satisfacției clienților​.

Tehnologiile e-KYC permit verificarea digitală a identității clienților, reducând necesitatea interacțiunilor fizice și a proceselor manuale care sunt costisitoare și lente.

Carol Dan

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Cele mai recente știri

spot_img

Abonează-te la cele mai recente știri din IT, Digitalizare, Tehnologii & Crypto

Te-ar putea interesa și...