Cercetătorii Holocaustului folosesc AI pentru a căuta victime neidentificate

Cercetătorii din Israel apelează la inteligența artificială (AI) pentru a identifica victime ale Holocaustului și ale căror nume lipsesc din datele oficiale, scrie Reuters.

Centrul Mondial de Comemorare a Holocaustului Yad Vashem din Ierusalim a anunțat că intensifică operațiunile de căutare a victimelor necunoscute după ce și-a dezvoltat propriul software bazat pe inteligență artificială.

De-a lungul anilor, voluntarii au găsit informații despre 4,9 milioane de persoane citind declarații și documente, verificând filmări, cimitire și alte înregistrări.

„Este foarte greu pentru o ființă umană să o facă – doar să treacă peste tot și să nu rateze niciun detaliu”.

Esther Fuxbrumer, șefa de dezvoltare software la Centrul Mondial de Comemorare a Holocaustului Yad Vashem

Există foarte multe informații lipsă în cele 9 milioane de înregistrări existente. Apoi, există sarcina uriașă de a face conexiuni între indivizi, membrii familiei și alte detalii.

Sistemul AI, dezvoltat în ultimii doi ani pentru a verifica înregistrările în engleză, ebraică, germană, rusă și alte limbi, este în curs de testare.

„Acea tehnologie funcționează foarte repede, este nevoie de câteva ore pentru a trece peste sute de mărturii și este foarte exactă, rezultatele. Am văzut că din fiecare mărturie puteam obține între șase sau șapte nume cu detalii complete pe care le puteam introduce automat în baza noastră de date, iar aproximativ 10% dintre numele pe care le-am găsit le aveam deja în baza noastră de date, dar 90% sunt nume noi despre care nu știam.”

Esther Fuxbrumer

Într-un caz, cercetătorii au găsit informații despre Yehudit și Ruth Rosenbaum, două surori gemene de patru ani și jumătate din România care au fost duse la Auschwitz. Yehudit a supraviețuit, dar Ruth a fost ucisă.

„Și am putut găsi mai multe informații despre Ruth de la cineva care nu este din familia ei, cineva care a cunoscut-o în lagăr”.

Esther Fuxbrumer

În cadrul testelor, personalul centrului derulează teste pe 400 din cele 30.000 de mărturii la care are acces, inclusiv multe videoclipuri înregistrate cu mărturii ale supraviețuitorilor.

Fuxbrumer a spus că au fost adăugate 1.500 de nume noi și că sunt așteptate multe altele în săptămânile următoare.

Carol Dan

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Cele mai recente știri

spot_img

Abonează-te la cele mai recente știri din IT, Digitalizare, Tehnologii & Crypto

Te-ar putea interesa și...