De ce românii nu investesc? Vestinda a identificat trei motive

Investițiile pot reprezenta o cale eficientă de a acumula avere pe termen lung, însă în România, doar un mic procent din populație alege această opțiune. Deși piețele financiare oferă oportunități semnificative, conform unui studiu de analiză a datelor existente public efectuat de Vestinda, mai puțin de 3% dintre români au investiții la bursă (fie bursa locală sau internațională).

În contrast, interesul pentru activele crypto este mult mai mare, cu 4 din 10 români care au deținut criptomonede și 9 din 10 care exprimă dorința de a deține astfel de active. Într-un astfel de context, educația financiară și mai ales ințelegerea piețelor de capital cu risc ridicat este extrem de importantă pentru protejarea investitorilor.

Teama de a pierde bani, lipsa de cunoștințe dar și lipsa de timp sunt doar unele din motivele pentru care românii își trăiesc viața de pe o lună pe alta.

Vestinda a identificat trei motive principale care explică în detaliu reticența românilor de a investi.

Lipsa educației financiare

Unul dintre cele mai mari obstacole în calea investițiilor la bursă este lipsa de educație financiară.

România este codașă în Europa când vine vorba de gradul de cunoștințe financiare. Multe persoane nu înțeleg cum funcționează piețele de capital sau cum pot începe să investească. Fără cunoștințele de bază, bursa și alte instrumente financiare pot părea intimidante și inaccesibile.

Evenimente educaționale, precum „Liga Investitorilor” organizat de Vestinda, startup-ul de tehnologie care crează soluții pentru automatizarea investițiilorsunt cruciale pentru a schimba această percepție, oferind acces gratuit la informații despre cum să investești eficient și inteligent.

Percepția riscului

Riscul asociat investițiilor la bursă este adesea perceput ca fiind mai mare comparativ cu alte forme de investiții, cum ar fi criptomonedele sau imobiliarele.

Această percepție poate fi atribuită volatilității vizibile și fluctuațiilor de prețuri la bursă, care pot descuraja investitorii începători.

Educația financiară poate ajuta la demistificarea riscurilor și la înțelegerea tehnicilor de diversificare a portofoliului și de minimizare a pierderilor.

Înțelegerea principiului dobânzii compuse

Unul dintre motivele pentru care mulți români ezită să investească la bursă este lipsa înțelegerii a ceea ce Albert Einstein numea „cea de-a opta minune a lumii”: dobânda compusă.

Această neînțelegere duce adesea la calcule greșite ale potențialului de creștere a unei investiții.

Să luăm un exemplu simplu: dacă ai investi 1.000 de lei în fiecare lună timp de 20 de ani la o dobândă anuală de 10%, cum ai calcula cât ai acumula? Majoritatea oamenilor ar înmulți suma investită direct cu dobânda și durata, ajungând la o estimare de 264.000 de lei. Totuși, realitatea este mult mai generoasă: prin puterea dobânzii compuse, ai ajunge de fapt la 694.027 de lei. De ce o astfel de diferență?

Vestinda

Dobânda compusă funcționează prin reinvestirea continuă a câștigurilor.

La sfârșitul primului an, 1.000 de lei la o dobândă de 10% devine 1.100 de lei. În anul următor, dobânda de 10% se aplică nu doar la suma inițială, ci și la interesul acumulat, rezultând 1.210 lei.

Procesul se repetă, iar la fiecare depunere, suma totală crește, iar dobânda se aplică pe o bază tot mai mare.

Imaginează-ți acest proces extins pe 35 de ani: același aport lunar de 1.000 de lei ar rezulta în peste 3.280.394 de lei – adică mai mult de jumătate de milion de euro.

Vestinda

Drept urmare, Vestinda va organiza în perioada 23-25 aprilie un eveniment de educație financiară cu accent pe zona de investiții pe piețele de capital. Participarea va fi gratuită iar evenimentul se va derula online.

La eveniment vor participa Dan Rusu – singurul Chartered Market Technician din țară, Marius Morra – CEO Tokero, Alex Hobincu – trader, investitor și influencer și Laurențiu Vană – expert in fiscalitate, investitor și creator de conținut in domeniul educației financiare.

Vestinda este o platformă de automatizare a investițiilor și este susținută de parteneri de banca italiană Banca Sella, acceleratorul de startup-uri Techstars și de investitori de tip angel, atât din România cât și străinătate.

Citește și

spot_img

Alte știri din aceeași rubrică

spot_img