UE, pe cale să abandoneze un proiect de blockchain în care a investit 60 milioane de euro

Un proiect de fintech modern al UE, a cărui dezvoltare a costat 60 milioane de euro dar care nu a produs niciun rezultat este pe punctul de a fi salvat de la dispariție de fratele șefului belgian al Consiliului UE, Charles Michel, scrie Politico.

Cunoscut sub numele de Consorțiul European de Infrastructură a Serviciilor Blockchain (EBSI), proiectul – susținut inițial de Comisia Europeană, 27 de guverne membre, zeci de lobbyiști și sute de oficiali ai UE – promitea să folosească tehnologia blockchain pentru a îmbunătăți infrastructura digitală a blocului comunitar.

Însă scăderea entuziasmului pentru inițiativele blockchain, rezultat din eșecul repetat al tehnologiei de a îndeplini așteptările industriei, a făcut ca proiectul să fie lăsat deoparte de către Bruxelles.

Asta, cel puțin, până când ministrul belgian al digitalizării, Mathieu Michel, a decis să folosească președinția UE a țării, care expiră în iunie, pentru a aduna sprijinul din partea altor state membre ale UE pentru a revitaliza acest proiect.

Proiect reconvertit în metavers

Acum, sub pretextul unei posibile tranformări a proiectului într-un produs „metavers”, Michel a câștigat aproximativ sprijinul a aproape 12 state. Cu toate acestea, persistă îngrijorarea că parametrii prost definiți ai proiectului și mandatul neclar ar putea face ca UE, sub îndrumarea lui Michel, să arunce și mai mulți bani buni în acest proiect în încercarea de a-l menține în viață.

Michel este însă un „adevărat credincios” în tehnologia blockchain – care provine de la sistemele de decontare descentralizate care alimentează Bitcoin – și opinează că este doar o chestiune de timp până când tehnologia se va dovedi utilă.

„Chiar dacă pierzi 800.000 de euro, în comparație cu ceea ce ar putea aduce, aceasta nu este o risipă de bani. Ideea nu este să decizi că acesta va fi viitorul, ci să explorezi și să faci lucruri noi.”

spunea Mathieu Michel în ianuarie

În acest sens, de când a început președinția belgiană a CE în ianuarie, Michel s-a concentrat pe găsirea modalităților de a reutiliza tehnologia în cadrul proiect tranformat în produs metavers.

Ce este sau a fost EBSI?

Creat în 2018, EBSI a fost înființat ca un fel de parteneriat public-privat între Comisie, consorții tehnologice europene și cele 27 de țări membre ale UE, cu mandatul de a testa proiecte blockchain din sectorul public.

La acea vreme, mulți dintre sectoarele public și privat erau convinși că tehnologia ar putea fi folosită pentru a descentraliza sistemele de management al datelor în multe domenii, de la numărarea voturilor și asistența medicală până la identitatea digitală și logistica lanțului de aprovizionare, făcându-le mai rezistente la atacurile hackerilor

Inspirat de această tendință, EBSI a investit în dezvoltarea unei suite de instrumente blockchain, cel mai promițător fiind un proiect pilot axat pe „acreditări verificabile” menite să protejeze identitățile digitale ale oamenilor.

Nu este primul eșec tech al CE

Alte eșecuri de-a lungul anilor au inclus interdicția Comisiei de a-și comercializa produsele către guvernele UE, constrângând aplicarea EBSI la o serie de proiecte de hobby de nișă, sponsorizate de universități, supravegheate de câțiva pasionați și netestate la scară largă.

O altă provocare a venit sub forma UE care a insistat asupra „autonomiei strategice” pentru dezvoltarea sistemelor, ceea ce a împiedicat firmele din afara UE să participe la proiect. Unele dintre cazurile cheie de acreditări verificabile dezvoltate de EBSI au intrat, de asemenea, în conflict cu reglementările existente privind portofelele digitale.

Nici țările membre ale UE nu au fost de mare ajutor, iar multe nu au reușit să își angajamentele. De altfel, potrivit unor surse, în unele cazuri, echipamentele au fost lăsate nefolosite în birourile miniltriștilor.

Alții, precum Germania, au abandonat inițiativa pentru a-și urma propriile inițiative blockchain.

În cele din urmă, până și Comisia s-a plictisit de experiment. În 2022, nemulțumită de lipsa de progres și distrasă de noua modă – inteligența artificială – Bruxelles-ul a redus la jumătate finanțarea EBSI pentru anul următor, la 17 milioane de euro, față de cele 32 de milioane de euro pe care le acordase proiectului în 2021.

Confruntat cu o lipsă de sprijin și o utilizare limitată, până în 2023 EBSI părea destinat să devină un proiect academic de nișă, sortit, în cele din urmă, uitării..

Sprijinul din partea Comisiei a fost redus de atunci la 10 milioane de euro, deși aceată sumă nu a fost încă alocată.

Carol Dan

Citește și

spot_img

Alte știri DIGITALIO

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stay on op - Ge the daily news in your inbox