Apple tatonează ideea fabricării roboților de casă

Apple ia în considerare fabricarea unor roboţi şi altor dispozitive automatizate de casă, după ce a renunțat la proiectul producerii unei mașini electrice, scrie CNBC.

Inginerii Apple iau în considerare, printre altele, construirea unui robot care poate urmări utilizatorul în casă, probabil pentru a-l ajuta în diverse sarcini domestice.

În februarie, Apple și-a dizolvat echipa care lucra la mașini electrice, numită Special Projects Group. Acest proiect avea rolul de a extinde compania pe noi piețe.

În ultimii ani, compania a investit foarte mult în produse și servicii precum Apple Watch și căștile de realitate virtuală Vision Pro. Cu toate acestea, probabil că vor trece mulți ani până când Vision Pro va genera venituri semnificative.

Roboții de casă, o tentație pentru toată lumea

Divizia de inginerie hardware a Apple și grupul său de inteligență artificială și învățare automată supraveghează proiectul fabricării noilor roboți. Potrivit unor surse, acest proiect se află încă în faza incipientă de cercetare și dezvoltare.

Și alte companii de tehnologie au explorat și idea producerii roboților de acasă. Amazon, spre exemplu, a prezentat în 2021 un robot de casă de 1.600 de dolari, care este, în esență, un ecran mobil care poate răspunde la comenzile Alexa.

La aproape trei ani de la lansare, dispozitivul este disponibil în cantități limitate și doar pe bază de invitație.

Un director care supraveghea proiectul a plecat de la Amazon în luna mai 2023, iar în noiembrie anul trecut compania a lansat o versiune pentru afaceri a acestui robot, asemănătoare unui agent de securitate.

Carol Dan

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Cele mai recente știri

spot_img

Abonează-te la cele mai recente știri din IT, Digitalizare, Tehnologii & Crypto

Te-ar putea interesa și...