Salariile din IT, duble față de cele din energie, și cele mai mari din țară

Salariile nete maxime în 2023 au fost în domeniile IT, energie și producție, iar cele mai mici au fost în producție, contabilitate, administrative & operațiuni și vânzări, conform datelor livrate de utilizatorii comunității online a angajaților din România Undelucram.ro. Salariile din IT sunt duble față de cele din energie, care ocupă a doua poziție în această ierarhie.

Anul trecut, cel mai mare salariu a fost înregistrat în IT, valoarea acestuia fiind de 33.000 de lei net pe lună, mai mult cu 8,9% față de 2022. În schimb, valoarea salariului mediu, dar și a celui minim în IT a crescut cu mult mai puțin (aproximativ 200-250 de lei) la 7.654 de lei net pe lună, respectiv 2.650 de lei net pe lună.

În IT și energie s-au înregistrat anul trecut cele mai mari salarii maxime, dar și cele mai mari creșteri ale acestuia, avansul fiind de 2.700 de lei în IT și de 2.480 de lei în domeniul energiei.

Salariile maxime cu cele mai mici valori au fost în domenii precum suport clienți, contabilitate și adminstrativ/operațiuni, acestea având valori în jurul a 10.000 de lei net pe lună.

Salariul mediu a crescut cel mai mult în energie

Pentru o parte importantă dintre domeniile analizate (marketing, achiziții, administrativ/operațiuni, contabilitate, servicii suport) salariul mediu a crescut cu aproximativ 10% în 2023, dar au fost și cu creșteri mult mai mari.

Astfel, în domeniul energiei, salariul mediu s-a majorat în 2023 cu aproximativ 25%, iar în cel al serviciilor de legal cu 15%.

Și valoarea salariilor minime a crescut în fiecare industrie, însă nesemnificativ (cu cifre cuprinse între 100-340 de lei), arată analiza Undelucram.ro.

Cea mai mare creștere a salariului minim a fost în energie de la 2.350 la 2.690 (340 de lei), domeniul energiei fiind urmat de HR, cu o creștere de aproximativ 300 de lei a salariului minim net lunar. 

Cele mai mari salarii minime au fost în 2023 în energie (2.690), IT (2.650 de lei) și în domeniul achizițiilor (2.450 de lei).

În schimb, cele mai mici salarii minime au fost în domenii precum producție (2.050 de lei), vânzări, adminstrativ/operațiuni și servicii suport clienți, în toate aceste trei zone salariul minim fiind de 2.100 de lei.

Totodată, anul trecut în toate domeniile salariul minim a fost peste 2.000 de lei, comparativ cu 2022, când încă erau domenii (precum producție, HR, marketing, administrativ/operațiuni, servicii suport clienți) în care angajații câștigau 1.900 de lei.

Creșterea a fost determinată de faptul că salariul minim net pe economie a fost majorat în octombrie la 2.079 (de la 1.898), aproximativ 1,9 milioane de angajați beneficiind de această măsură a Guvernului.

Carol Dan

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Cele mai recente știri

spot_img

Abonează-te la cele mai recente știri din IT, Digitalizare, Tehnologii & Crypto

Te-ar putea interesa și...