Românii se grăbesc să își asigure dispozitivele electronice, în special telefonul

Numărul produselor electronice și electrocasnice pentru care românii aleg protecție suplimentară, prin achiziția de asigurări, se va dubla anul acesta, potrivit evoMAG. Estimarea ia în calcul cererea tot mai mare de servicii de asigurări sau garanții extinse, în contextul în care achizițiile de electronice și electrocasnice devin investiții tot mai costisitoare pentru români.

Totodată, adopția rapidă a celor mai noi produse în materie de tehnologie, care implică și cele mai mari costuri de achiziție, determină tot mai mulți români să își ia și măsuri de precauție prin protejarea investiției, astfel încât să se asigure că vor folosi acele produse cât mai mult timp, și în condițiile cele mai bune.

„Românii sunt early adopters în materie de tehnologie și preferă să achiziționeze produse mai performante, de o calitate mai bună, pe care să plătească mai mult și, ulterior, să le asigure. Mai mult, în caz de daună, timpul de rezolvare este redus, iar costurile asociate cu repararea sau înlocuirea produselor pot fi mult mai mici pe baza asigurării”.

Mihai Pătrașcu, CEO evoMAG

El a menționat că, de regulă, clienții optează pentru o asigurare de 24 de luni pentru produsele achiziționate, pentru daune ce nu sunt acoperite de garanția standard, cum ar fi spargerea ecranului, contactul cu lichide sau furtul.

Echipamente electronice care sunt cel mai frecvent asigurate sunt și cele cu prețurile cele mai mari, dar esențiale pentru viața de zi cu zi sau susceptibile la deteriorări accidentale.

Produsele pentru care românii achiziționează cel mai frecvent asigurări sunt telefoanele și tabletele, laptopurile și computerele personale, camerele foto și echipamente video, electrocasnicele mari (frigidere, mașini de spălat și aragaze) și sistemele audio și home entertainment.

Dintre toate echipamentele electronice și electrocasnice care pot fi asigurate, smartphone-urile au însă un rol aparte în preferințele românilor, fiind gadget-urile pentru care cumpără, cel mai adesea, o poliță de asigurare.

Carol Dan

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Cele mai recente știri

spot_img

Abonează-te la cele mai recente știri din IT, Digitalizare, Tehnologii & Crypto

Te-ar putea interesa și...