Apple a fost amendat de Uniunea Europeană cu 1,8 miliarde de euro pentru încălcarea legilor concurenței în ceea ce privește streamingul de muzică, potrivit BBC.
Compania americană a împiedicat serviciile de streaming să informeze utilizatorii cu privire la opțiunile de plată din afara magazinului de aplicații Apple, a declarat Comisia Europeană.
Comisarul pentru concurență, Margrethe Vestager, a declarat că Apple a abuzat de poziția sa dominantă pe piață timp de un deceniu. Ea a ordonat gigantului tehnologic din SUA să elimine toate restricțiile.
Vestager a spus că Apple a împiedicat „dezvoltatorii să informeze consumatorii despre serviciile alternative de muzică și canalele mai ieftine disponibile în afara ecosistemului Apple”.
„Acest lucru este ilegal în conformitate cu normele antitrust ale UE”.
Margrethe Vestager
Decizia Comisiei Europene a fost declanșată de o plângere a serviciului suedez de streaming de muzică Spotify, care a fost nemulțumit de restricție și de taxa de 30% percepută de Apple.
Apple va face recurs și spune că nu există dovezi privind prejudicierea consumatorilor.
„Decizia a fost luată în ciuda eșecului Comisiei de a descoperi vreo dovadă credibilă a prejudicierii consumatorului și ignoră realitățile unei piețe care este înfloritoare, competitivă și în creștere rapidă”.
Apple
Spotify a numit amenda aplicată Apple „un moment important” care transmite mesajul că „nici o companie, nici măcar un monopol precum Apple, nu își poate exercita puterea în mod abuziv pentru a controla modul în care alte companii interacționează cu clienții lor”.