Meta a decis să blocheze accesul tinerilor la postările care abordează subiecte care le pot da idei periculoase, pe fondul criticilor privind efectele negative ale reţelelor sale sociale asupra minorilor, potrivit CNBC.
Acestea sunt unele dintre cele mai stricte măsuri luate vreodată de Meta pentru protecţia adolescenţilor şi vin pe fondul mai multor procese care acuză compania că a urmărit în mod special să atragă copii sub 13 ani şi că nu a fost transparentă cu privire la modul în care gestionează conturile acestora.
Drept urmare, postările care au legătură cu anumite subiecte sensibile, precum autoflagelarea, violenţa grafică, tulburări de alimentaţie şi altele, nu vor mai fi vizibile în newsfeed-urile celor care nu au 18 ani.
Compania spune că, înainte de a lua această măsură, s-a consultat cu experţi în dezvoltarea adolescenţilor pentru a decide ce tipuri de conţinut ar trebui blocat.
În plus, adolescenţii care folosesc deja Instagram sau Facebook vor fi trecuţi automat la cel mai restrictiv set de setări disponibile pentru cele două reţele.
Aceste setări vor bloca o serie de facilităţi. Printre altele, adolescenţii nu vor mai putea fi contactaţi decât de utilizatorii pe care îi urmăresc, iar comentariile deranjante vor fi ascunse automat.