Producătorul chinez de smartphone-uri Xiaomi a lansat primul său vehicul electric și a anunțat că intenționează să devină unul dintre primii cinci producători auto din lume.
Sedanul, numit SU7, va fi produs în două versiuni, una cu o autonomie de până la 668 kilometri și alta cu o autonomie de până la 800 kilometri. Prețul mașinii nu a fost încă anunțat, potrivit Yahoo Finance.
Prin comparație, Model S de la Tesla are o autonomie de până la 650 kilometri.
SU7 (prescurtarea pentru Speed Ultra), este un model despre care șeful executivului companiei, Lei Jun, spune că are un „super-motor electric” capabil să ofere viteze de accelerație mai rapide decât mașinile Tesla și vehiculele electrice Porsche.
Dar mașina, care probabil va fi pusă în vânzare în câteva luni, își face debutul într-un moment în care piața auto din China – cea mai mare din lume – se luptă cu o ofertă mai mare decât cererea, ceea ce a alimentat un război puternic al prețurilor.
„Muncind din greu în următorii 15 până la 20 de ani, vom deveni unul dintre cei mai mari cinci producători de automobile din lume și ne vom strădui să ridicăm industria automobilelor din China”
directorul executiv al Xiaomi, Lei Jun
Este de așteptat ca SU7 să atragă clienți datorită sistemului său de operare partajat cu telefoanele populare Xiaomi și alte dispozitive electronice.
Al cincilea producător de smartphone-uri din China a căutat să își diversifice activitatea către vehicule electrice pe fondul stagnării cererii de smartphone-uri. Acest plan a fost anunțat pentru prima dată în 2021.
Alte companii chineze de tehnologie care au colaborat cu producătorii de automobile pentru a dezvolta vehicule electrice includ gigantul de telecomunicații Huawei și motorul de căutare Baidu.
Xiaomi s-a angajat să investească 10 miliarde de dolari în sectorul auto timp de un deceniu și este unul dintre puținii jucători noi de pe piața de vehicule electrice din China care a obținut aprobarea autorităților de a începe producția.
Mașinile sale vor fi produse de o unitate a producătorului auto de stat BAIC Group într-o fabrică din Beijing cu o capacitate anuală de 200.000 de vehicule.
Pe o piață chineză de vehicule electrice extrem de aglomerată, cea mai mare concurență a sa va veni probabil de la BYD, care deține o treime din piață, în timp ce Tesla are 9%.