Aproape un sfert dintre directorii din firmele din România se gândesc să delege o serie de sarcini către AI, iar mulți dintre ei sunt îngrijorați de penetrarea organizațiilor lor de către acest instrument și se riscurile de securitate pe care le implică, potrivit unui studiu al Kaspersky.
”Aproape toţi (95%) managerii seniori intervievaţi cred că GenAI este utilizat în mod regulat de către angajaţi, peste jumătate (53%) declarând că acum anumite departamente de business sunt gestionate de noua tehnologie. Amploarea utilizării este de aşa natură încât majoritatea directorilor (59%) exprimă acum îngrijorări profunde cu privire la potenţialele riscuri de securitate care ar putea pune în pericol informaţiile sensibile ale companiei şi ar putea duce la pierderea totală a controlului funcţiilor de bază ale businessului”.
Kaspersky
Deși AI generativă este considerată un avantaj pentru compamnii, mulți directori au pierdut deja controlul asupra implementării, supravegherii şi scopului acesteia în cadrul organizaţiilor lor.
Un studiu derulat de Kaspesky arată că, dintre cei chestionaţi, doar 22% au discutat despre stabilirea unor reguli şi reglementări pentru a monitoriza utilizarea GenAI, în ciuda faptului că 91% au afirmat că au nevoie de o mai bună înţelegere a modului în care datele interne sunt utilizate de către angajaţi pentru a se proteja împotriva riscurilor de securitate sau a scurgerilor de date.
În România, 29% dintre directorii respondenţi asu spus că folosesc personal GenAI, aşa că nu îi împiedică nici pe angajaţi să facă acest lucru, iar 11% spun că, deşi nu le-au interzis angajaţilor asta, ar prefera totuşi ca aceştia să nu folosească GenAI la locul de muncă.
”Având în vedere că evoluţia GenAI nu dă semne de încetinire, cu cât aceste aplicaţii funcţionează mai mult timp necontrolat, cu atât vor deveni mai greu de controlat şi de securizat în funcţiile majore de business-ului, cum ar fi HR, Finanţe, Marketing sau chiar IT”.
Dan Demeter, cercetător la Kaspersky
Pentru a funcţiona eficient, GenAI se bazează pe învăţarea continuă prin procesarea de date. Riscurile apar din cauză că orice date introduse într-o aplicaţie de către un angajat sunt transmise imediat în afara organizaţiei, ceea ce echivalează cu o dezvăluire neintenţionată a datelor confidențiale din firmă.
Drept urmare, 59% din directori sunt îngrijorați faţă de potenţialele breşe de securitate atunci când angajaţii introduc informaţii în platformele GenAI.
Paradoxal sau nu, jumătate dintre directori au planuri de a valorifica GenAI şi a automatiza sarcinile repetitive de care angajaţii lor se ocupă zilnic în prezent. Alţi 44% vor să integreze GenAI în propriile lor rutine pentru a-şi îmbunătăţi productivitatea.
Mai mult, 24% dintre directori au declarat că sunt cei mai înclinaţi să automatizeze departamentele IT şi de securitate cibernetică folosind GenAI.
În ceea ce priveşte oportunităţile de utilizare GenAI în cadrul companiilor în viitor, respondenţii din România spun că îşi doresc în aceeaşi măsură să implementeze noua tehnologie în automatizarea sarcinilor obositoare pentru angajaţi (45%), dar şi pentru ei înşişi (45%).
Kaspersky a realizat acest studiu în perioada 25 septembrie – 2 octombrie pe un eșantion de 1.863 de directori C-level din Marea Britanie, Franţa, Germania, Spania, Italia, România, Ţările de Jos şi Grecia.