Nio, unul dintre primii trei producători chinezi de vehicule electrice, intenţionează ca între 2025 şi 2027 să înlocuiască 30% dintre muncitori cu roboţi industriali şi aproape jumătate dintre șefi cu tehnologii de tip Inteligenţă Artificială (AI), transmite SCMP.
„Vrem să recurgem la tehnologii de tip AI pentru a ne reduce dependenţa de muncitori calificaţi şi tehnicieni şi în consecinţă să ne reducem cheltuielile cu mâna de lucru”, a declarat vicepreşedintele Nio, Ji Huaqiang.
Astfel, dacă roboții vor putea face față cererii de producție, compania ar putea reduce la jumătate numărul de șefi.
În plus, roboţii industriali ar putea ajuta Nio să reducă numărul de muncitori de pe liniile de asamblare cu 30% între 2025 şi 2027.
Nio avea la sfârșitul anului trecut aproximativ 7.000 de angajaţi.
Potrivit planurilor lui Ji Huaqiang, Nio urmează să fie o companie fără angajați umani în viitor și să își automatizeze complet cele două fabrici pe care le deține. Una dintre uzine are o capacitate anuală de producţie de 150.000 de mașini, iar a doua de 300.000 de vehicule.
În primele zece luni ale acestui an, Nio a livrat 126.067 de vehicule, în creştere cu 36,3% față de perioada similar de anul trecut.
Totodată, Nio a pierdut 835 milioane de dolari în al doilea trimestru al acestui an, sau 35.000 de dolari pentru fiecare mașină electrică vândută.
La a doua fabrică de lângă aeroportul Hefei Xinqiao, 756 de roboți sunt utilizați pentru a realiza o automatizare de 100% într-unul dintre procesele de producție.
Nio își propune să transforme fabrica în cea mai inteligentă din lume, cu echipamente avansate, procese flexibile și management eficient al lanțului de aprovizionare, a spus Ji.

