Forţată de legislaţia europeană, Apple a implementat deja în iOS primele elemente care vor facilita existenţa altor magazine de aplicaţii, pe lângă cel official, potrivit News.ro.
În iOS 17.2, care urmează a fi lăsat până la finele anului, au fost descoperite primele indicii care arată că Apple va permite instalarea aplicaţiilor de iPhone şi din alte surse decât App Store.
O interfață de programare a aplicației (API) despre care se crede că a fost implementată pentru a permite dezvoltatorilor să folosească propriile magazine de aplicaţii oferă funcţii pentru descărcarea, instalarea şi actualizarea aplicaţiilor.
Aceeaşi API poate fi folosită pentru a verifica dacă o aplicaţie este compatibilă cu o anumită versiune de iOS şi, foarte important, sugerează că Apple îi poate limita disponibilitatea geografică.
Acest din urmă aspect ar putea fi folosit de compania americană pentru a permite instalarea din alte surse doar în cadrul Uniunii Europene, acolo unde va fi obligată de lege.
Nu se ştie când exact va deschide Apple accesul la instalarea aplicaţiilor din alte surse, însă Digital Markets Act prevede ca termen limită de aplicare luna martie a anului viitor.