Platforma de socializare X, cunoscută anterior sub numele de Twitter, lansează o versiune timpurie a apelurilor video și audio pentru unii utilizatori, potrivit proprietarului Elon Musk, care face eforturi să tranforme X într-o „aplicație pentru orice”, potrivit Reuters.
Această funcționalitate vine pe fondul unei serii de modificări aduse experienței de bază a platformei după preluarea Twitter de către Musk în urmă cu aproape un an.
După ce a schimbat numele aplicației în X, Musk a dat de înțeles că va transforma platforma într-o super-aplicație, oferind o gamă largă de servicii, de la mesagerie și rețele sociale până la plăți peer-to-peer.
Musk a spus că utilizatorii nu vor avea nevoie de un număr de telefon pentru a utiliza noile funcții, care vor fi disponibile pe iOS, Android și computerele PC-uri.