Compania de tehnologie și de marketing afiliat 2Performant a avut în primele șase luni din 2023 o cifră de afaceri de 21 milioane de lei, în creștere de 31% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, și un profit net normalizat (care exclude impactul non-cash al programului de Stock Option Plan) de 0,2 milioane de lei.
„Prima jumătate a anului 2023 a continuat trendul ascendent al business-ului 2Performant, mulțumită investițiilor constante pe care le realizăm în dezvoltarea platformei. Acest aspect este reflectat și de atingerea, în primul semestru, a unei noi borne importante din istoria noastră, cea de 10 milioane de vânzări intermediate de platforma 2Performant. De asemenea, soluțiile noastre tehnologice, precum Big Bear și Direct Debit, care îmbunătățesc calitatea relațiilor dintre afiliați și advertiseri, sunt adoptate de tot mai mulți utilizatori, fapt care determină o creștere a beneficiilor oferite de către ecosistem.”
Dorin Boerescu, președintele Consiliului de Administrație și CEO al 2Performant
În perioada ianuarie-iunie 2023, 2Performant a înregistrat venituri din exploatare de 23,7 milioane de lei, o majorare cu 32% în comparație cu anul anterior.
Această creștere se datorează, în principal, avansului cu 31% a cifrei de afaceri, precum și cu 71% a veniturilor din producția de imobilizări necorporale și corporale, care au ajuns la 2,7 milioane de lei.
În plus, veniturile operaționale (cifra de afaceri minus comisioanele afiliaților) s-au ridicat la 5,3 milioane de lei, în urma unei creșteri de 33% față de perioada similară a anului anterior.
La cifra de afaceri de 21 de milioane de lei realizată în primul semestru din 2023, România a contribuit cu 86%, în timp ce restul de 14% din cifra de afaceri a fost generat de piața externă, pondere care rămâne constantă față de anul precedent.
„Performanța pe care am înregistrat-o la nivel operațional și financiar a determinat o evoluție remarcabilă a 2Performant la Bursa de Valori București, în acest an prețul acțiunii crescând cu 85%, în timp ce valoarea tranzacțiilor s-a ridicat la 2,2 milioane de lei. Astfel, compania noastră a reușit să profite de interesul ridicat al investitorilor pentru piața locală de capital din ultimele luni, făcând din 2P unul dintre campionii bursei de la București”.
Dorin Boerescu, președintele Consiliului de Administrație și CEO al 2Performant
La nivel operațional, platforma 2Performant a generat în primul semestru vânzări în valoare de 60,2 milioane de euro (fără TVA), o creștere de 43% comparativ cu primul semestru din 2022.

