Compania de tehnologie specializată în soluții de dezvoltare software Trencadis l-a numit pe Adrian Văduva în funcția de director general adjunct începând cu 1 septembrie 2023.
El va avea ca principală responsabilitate coordonarea departamentelor de implementare din cadrul Trencadis și, ca parte a echipei de management, va contribui la dezvoltarea strategiei și a proiectelor de business ale companiei.
“Principalul obiectiv pe care-l am în organizație este ca, împreună cu echipa talentată și pasionată din Trencadis, să ne asigurăm de implementarea cu succes a tuturor proiectelor de transformare digitală, prin sprijinirea clienților în atingerea obiectivelor stabilite. Mă bucur să văd un interes real la nivel național pentru digitalizarea serviciilor publice și consider că este o tendință foarte necesară în România, care va ajuta foarte mult cetățenii, dacă va fi implementată corect”.
Adrian Văduva, Deputy CEO Trencadis
Văduva are o experienţă de peste 22 de ani în management în domeniul tehnologiei informației și a deţinut de-a lungul timpului mai multe roluri în industrii variate (telecom, integrator IT&C, gaming).
Din 2017, el a coordonat un centru de asigurare a calității pentru Electronic Arts.
Trencadis a avut în 2022 o cifră de afaceri de peste 24,5 milioane de euro, în creștere de 21% comparativ cu 2021.

