Adrian Marinescu este noul director EY România în departamentul Technology Consulting. El s-a alăturat EY România în calitate de director în cadrul departamentului Technology Consulting, iar în noul său rol va fi responsabil de furnizarea celor mai bune soluții tehnologice pentru sectorul public, cu accent pe soluțiile Microsoft, transformare digitală și extinderea domeniului de activitate al EY în proiecte complexe pentru clienții actuali și cei noi.
Adrian are o experiență profesională de peste 25 de ani în sectorul IT în cadrul mai multor companii de top din domeniul tehnologiei și are expertiză în strategia de vânzări, negociere, gestionarea obiectivelor de vânzări, dezvoltarea portofoliului, planificarea conturilor, pregătirea business case-urilor, realizarea previziunilor, rezolvarea problemelor și revizuirea business-ului.
„Experiența profesională a lui Adrian, dobândită în peste 25 de ani în care a dezvoltat proiecte complexe de IT în România, aduce un plus de valoare în echipa noastră și va contribui la creșterea businessului nostru de tehnologie pentru sectorul public”.
Cătălina Dodu, Partener, Cybersecurity Leader EY South Cluster, Tehnology Consulting Leader EY România
Adrian Marinescu deţine o diplomă în cibernetică și studii economice și este, de asemenea, absolvent al London Business School și al INSEAD, The Business School For The World.
EY are 365.399 de angajați în peste 700 de birouri în 150 de țări și venituri de aproximativ 45,4 miliarde de dolari în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2022.
Prezentă în România din anul 1992, EY furnizează, cu ajutorul celor peste 900 de angajați din România și Republica Moldova, servicii integrate de audit, asistență fiscală, juridică, strategie și tranzacții, consultanță către companii multinaționale și locale.
Firma are birouri în București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași și Chișinău.

