Compania britanică de software Amdaris deschide, la București, al doilea său centru din România și plănuiește să angajeze încă 50 ingineri software până la finalul anului.
În 2022, grupul Amdaris a raportat o creștere de 94% a cifrei de afaceri, dublarea numărului de angajați la nivel global și o creștere de 90% în ceea ce privește media veniturilor totale per client.
La conducerea sucursalei din București se află Mara Pop, cu experiență în industriile de telecomunicații, software development și healthcare.
„Ne-am propus o serie de obiective, printre care securizarea poziției în piața locală prin recrutare continuă în perioada următoare, contribuția la strategia globală și creșterea generală a companiei, precum și menținerea unui nivel ridicat al satisfacției angajaților noștri. Această componentă de retenție și satisfacție a angajaților este deosebit de importantă pentru Amdaris, astfel că, prin programele de învățare continuă și de dezvoltare, precum și prin mediul de lucru oferit în cadrul birourilor organizației noastre, am atins un nivel de retenție de 86,7% printre cei 880 de angajați la nivel global”.
Mara Pop, directorul centrului Amdaris București
Amdaris este prezentă în România din anul 2012, odată cu deschiderea sediului regional din Timișoara.
În afara Marii Britanii, compania fondată în 2009 de Vlad Nanu și Andy Rogers, are birouri în Bulgaria, Ucraina, România, Moldova și Dubai.
Amdaris România are 250 de angajați, dintre care 200 la Timișoara și 50 la București, și își propune să dubleze numărul personalului din capitală până la finalul anului.

