Aproape trei sferturi (73%) dintre companii prioritizează inteligența artificială în detrimentul tuturor celorlalte investiții digitale cu obiectivul imediat de îmbunătățire a rezilienței operaționale într-un context fără precedent, conform unui studiu realizat de Accenture.
Raportul Reinventing Enterprise Operations a constatat că 90% dintre liderii de afaceri aplică inteligența artificială pentru a aborda aspecte ale rezilienței operaționale, care acoperă activitățile bazate pe date, cum ar fi finanțele (89%) și lanțul de aprovizionare (88%), până la experimentarea cu inteligența artificială generativă.
În cadrul studiului, organizațiile au fost evaluate pe baza a șase indicatori de maturitate operațională: inteligență artificială, date, procese, talente, colaborare și experiența părților interesate.
Deși doar câteva companii (9%) au atins maturitatea pe toate planurile, cele care au reușit au înregistrat în medie marje operaționale de 1,4 ori mai mari decât cele ale concurenților, și, în același timp, a generat inovare cu 42% mai rapidă, un grad de sustenabilitate mai ridicat cu 34% și scoruri de satisfacție cu 30% mai mari.
„Toți directorii executivi sunt presați să se digitalizeze mai repede, să pună mai multă reziliență în afaceri și să găsească noi căi de creștere. Investițiile corecte în tehnologie, în timp ce se promovează talentele, datele și procesele, sunt cele care conduc la o nouă frontieră a performanței.”
Yusuf Tayob, director executiv al grupului Accenture Operations
Cu o strategie de recrutare a talentelor care reflectă datele și maturitatea digitală, companiile au înregistrat în medie o productivitate de aproape trei ori mai mare atunci când au prioritizat activitățile de formare și competențele specializate pentru a răspunde nevoilor de recrutare a personalului.
Acest lucru a fost confirmat și de investițiile care se fac în noi modalități de lucru (citate de 94%) și de cei 90% dintre respondenții (COO, CIO, CHRO) care intenționează să crească numărul de personal specializat și tehnic în următorii trei ani.
Pentru raportul “Reinventing Enterprise Operations,” Accenture a intervievat 1.700 de directori, dintre care 72% erau directori executivi, din 12 țări și 15 industrii.

