More

    Global Data Security devine distribuitor Labyrinth Deception Platform în România și Republica Moldova

    Global Data Security devine primul distribuitor din UE al Labyrinth Deception Platform și va activa pe piețele din România și Republica Moldova. Compania distribuie soluții de securitate cibernetică și este axată pe produsele G DATA. Totodată, va oferi tehnologia deception ca un strat suplimentar de apărare activă pentru clienții enterprise cu echipe SOC și clienții SMB.

    “Încă de la începutul invaziei din Ucraina, am început să primim semnale și solicitări din partea partenerilor noștri cu privire la diferite tipuri de atacuri cibernetice. Pe măsură ce războiul se prelungește, si este purtat în toate formele, am înțeles că piețele din România și din Republica Moldova au nevoie de o soluție care să integreze tehnologia deception. Astfel, am ales să adăugăm Platforma Labyrinth Decepțion la portofoliul nostru de soluții de cyber security”.

    Costin Pecingină, General Manager al Global Data Security

    Global Data Security este distribuitorul oficial G DATA CyberDefense în România și Republica Moldova din 2017 și acoperă distribuția teritorială a soluțiilor si serviciilor de securitate cibernetică prin intermediul unui canal de reselleri. Totodată, oferă servicii de instalare și configurare și asigură suportul tehnic pentru utilizatori. Compania deservește clienți de toate dimensiunile, atât companii private, cât și instituții guvernamentale și de învățământ.

    Labyrinth este reprezentată de o echipă de ingineri de securitate cibernetică și testeri de penetrare cu experiență, specializată în dezvoltarea de soluții pentru detectarea și prevenirea timpurie a amenințărilor cibernetice.

    “Vedem potențialul utilizării tehnologiei deception în țări care sunt la fel de vulnerabile la atacuri cibernetice precum entitățile și companiile din Ucraina. Parteneriatul cu Global Data Security ne va permite să ajungem la clienții din România și Moldova printr-o rețea de parteneri specializați în securitate cibernetică. Noul distribuitor va putea să ne susțină activitățile de marketing și să ofere suport comercial și post-vânzare pentru canalul de parteneri”.

    Marceli Matczak, sales director al Labyrinth Security Solutions

    Dimensiunea pieței globale a tehnologiei deception a fost estimată la 1,58 de miliarde de dolari în 2021, și a crescut la 1,81 miliarde de dolari anul trecut. Până în 2027, piața este estimată să crească cu o rară anuală de aproape 15%, până la nivelul de 3,64 miliarde de dolari.

    Carol Dan

    Stay in the Loop

    Latest stories

    S-ar putea să-ți placă și...