Metaversul va deveni într-o zi la fel de important precum smartphone-urile, a declarat, miercuri, directorul de produse al Meta, Chris Cox, în timpul unui panel despre tehnologie la Forumul Economic Mondial de la Davos, Elveția.
”Într-o zi, acea platformă va fi la fel de importantă pe cât a devenit smartphone-ul în viața noastră”.
Chris Cox, directorul de produse al Meta
Cox a explicat că Meta și-a petrecut ultimii opt ani încercând să construiască o linie de produse de realitate virtuală care să fie accesibile și suficient de impresionante pentru ca utilizatorii să le integreze în experiențele lor zilnice.
Totuși, una dintre problemele metaversului în prezent este lipsa actuală de interoperabilitate cu alte platforme.
„Cred că Internetul este o modalitate foarte bună de a gândi metaversul, pentru că unele părți ale Internetului sunt foarte coerente între ele”.
Chris Cox, directorul de produse al Meta
Meta a pierdut 10 miliarde de dolari pe Reality Lab, divizia care se concentrează pe construirea metaversului, în 2021, și mai mult de 9 miliarde de dolari în 2022. Dar CEO-ul Mark Zuckerberg a spus că, în 2023, cheltuielile pentru Reality Labs vor crește, în ciuda concedierilor în masă care au avut loc în cadrul companiei la sfârșitul anului trecut.
Pe de altă parte, unii angajați ai Meta sunt nemulțumiți de concentrarea pe dezvoltarea metaversului, a raportat Insider în 2022. Este „singurul lucru despre care Mark vrea să vorbească”, a spus un angajat în aprilie 2022.