Compania românească Devhd, specializată în furnizarea de consultanţă şi servicii de transformare digitală prin intermediul platformei americane ServiceNow, și-a majorat numărul de angajați cu 40% în 2022, iar anul acesta urmează să angajeze cu 25% mai mulți salariați.
De asemenea, Devhd a primit certificarea Great Place to Work, acordată celor mai apreciate companii de către angajați, obținând scorul maxim la cultura organizațională, calitatea managementului și oportunitățile de carieră
Certificarea confirmă preocuparea companiei pentru bunăstarea angajaților, în urma studiului rezultând că încrederea, spiritul de echipă și corectitudinea joacă roluri importante în cultura organizatională a acesteia.
“Certificarea este un reper și totodată un feedback foarte valoros care ne va ajuta să ne îmbunătățim în continuare ca angajator. Notele primite sunt și o certitudine pentru noi, ca echipă de management, că o bună atmosferă în relațiile noastre organizaționale se va traduce într-o preocupare constantă a echipei, la un nivel ridicat de performanță, pentru nevoile clienților”.
Adrian Herdanm Fondator și CEO al Devhd
Fondată în 2016, Devhd a livrat până în prezent peste 100 de proiecte ServiceNow. În toamna anului 2022, Devhd a fost selectată pentru a lua parte în programul de accelerare InnovX – BCR 2022 Scaleup Cohort, alături de alte 15 companii din Europa Centrală și de Est.